
Retrospectiva lui 2025, cu recunoștință
Cum a fost anul acesta pentru Dăruiește Viață? A fost un an care ne-a oferit un infinit de motive pentru care să fim recunoscători. Un an cu multe provocări, reușite, momente emoționante în care abia am reușit să ne oprim lacrimile, idei și proiecte implementate cu succes.
Am ales câte un moment important din fiecare lună pentru care am fost recunoscători. Le poți vedea pe toate mai jos. Dar, în primul rând, am fost recunoscători pentru oamenii care ne-au stat alături. Pentru că au donat, pentru că au citit mesajele noastre, pentru că le-au povestit și altora despre ceea ce am construit împreună. Pentru că ne-au dat încredere să continuăm - să construim, să educăm, să dăm șanse în plus la viață.
Decembrie
Am încheiat anul de activități (re)creative organizate în Spital cu o petrecere de Crăciun pentru pacienți, părinți și cadre medicale. Cu colinde, Moș Crăciun și Grinch și multe surprize pentru copii.

Noiembrie
Rebeca, o fetiță de 7 ani, a devenit primul pacient tratat în Departamentul de Radioterapie Pediatrică pe care l-am creat în noul Spital, construit la Marie Curie.

Octombrie
L-am cunoscut pe Altsy/Alții, cel mai simpatic personaj care le rezolvă pe toate, dar care are nevoie de ajutor pentru a continua să construiască.

Septembrie
Prof. Dr. Rob Pieters a venit într-o vizită de lucru la Spital. Dr. Pieters conduce cel mai mare centru de oncologie pediatrică din Europa, Princess Máxima Center, un partener strategic pentru Spitalul Marie Curie pentru training și pregătire cadre medicale.

August
Lansăm campania „Alerg până la Campus” prin care construim prima echipă de alergători care să susțină Dăruiește Viață la Bucharest Marathon.

Iulie
Începem pregătirile pentru cea mai mare acțiune de voluntariat de la Spitalul Marie Curie, alături de Bikers for Humanity. 250 de voluntari au lucrat o zi întreagă pentru a pregăti terenul de construcție.

Iunie
Sărbătorim Ziua Copilului la Spital alături de prieteni blănoși. Prima activitate pentru copii alături de căței utilitari.

Mai
Dan Perjovschi realizează un live performance act din noul Spital pentru a strânge fonduri pentru construcția Campusului Medical Pediatric.

Aprilie
Marcăm un an de funcționare a noului Spital construit la Marie Curie. Bilanțul? Peste 3.500 de copii tratați, cu 70% mai mulți pacienți pe secția de neurochirurgie și triplarea numărului de pacienți la oncologie.

Martie
Am demarat campania „Fă-ți timp să le oferi timp” pentru a strânge fonduri prin redirecționarea celor 3,5% din impozitul pe venit. 25.668 de persoane și-au făcut timp să ofere timp și au completat formularul.

Februarie
Am început campania „Iubește, dăruiește, construiește” prin care am încurajat Dăruitorii șă-și arate dragostea contribuind la construcția Campusului Medical Pediatric. Vizualul campaniei a fost desenat de o fetiță internată în noul Spital.

Ianuarie
Am început seria Jurnal de Fellowship, prin care documentăm experiențele cadrelor medicale pe care le susținem pentru a merge la training și pregătire în străinătate.
