
Părinții devin donatori - cei mai buni ambasadori
În luna aprilie, Spitalul pentru copiii cu boli grave, pe care l-am construit împreună la Marie Curie, a împlinit 1 an de când este funcțional. În noul Spital, peste 3500 de copii au primit deja tratament în cele mai bune condiții.
Ne bucurăm tare mult când primim informații despre cum e să fii internat în noul Spital, pentru că, venind de la părinții care chiar au beneficiat, alături de pacienți, de condițiile din noua clădire, cuvintele lor fac cât o mie de imagini.Și mai mult ne bucurăm atunci când părinții copiilor care au fost internați în noul Spital ne susțin ca să construim mai departe, să continuăm Campusul Medical Pediatric în care să se mute și celelalte secții, care au rămas în vechea clădire și nu beneficiază de aceleași condiții: saloane cu baie proprie și pat pentru părinte, echipamente medicale moderne, spații de joacă și de relaxare.
Camelia Detesan își donează ziua de naștere printr-o campanie la noi pe site. Își încurajează prietenii și familia ca, de ziua ei, în loc să-i cumpere cadouri, să doneze pentru Dăruiește Viață. Părinții și copii care au primit tratament în noul Spital sunt cei mai oneșii ambasadori pentru noi. Sunt cei care au dormit în saloane, au participat la activități și au primit tratament în cele mai bune condiții.
Pe 30 mai 2024, Ianis, băiețelul de 8 luni al Cameliei, a fost operat de craniostenoză, în secția de neurochirurgie din noul Spital. După operație au stat timp de 7 zile în Spital, iar acum vin periodic la control la Dr. Târnoveanu, medicul care l-a operat pe Ianis.
Camelia a fost cu Ianis la control în secția din clădirea veche și a avut norocul ca operația să fie făcută în noul Spital, care devenise funcțional pe 16 aprilie 2024. „Diferențele sunt enorme, încă de la lift se simte, în clădirea veche mă sufocam”, povestește Camelia. A fost internată cu Ianis la începutul lunii iunie, când activitățile pentru copii erau în toi. „L-am dus și pe Ianis la activități cât nu eram legați de branulă, în salon”, a completat, recunoscătoare că a avut câteva momente în care a uitat de operație și a redevenit și ea copil, alături de Ianis.
Și despre personalul medical a avut numai cuvinte de laudă. „Îmi place că în noul Spital vezi asistentele, le vezi în spațiul lor deschis, vezi ce fac, e totul transparent. Despre condiții, nu mai zic, e curat, igienic. Suntem doar două mame cu copii în salon, iar asta este foarte important. Mi-a plăcut și ventilația, temperatura, faptul că nu se pot deschide geamurile, iar calitatea aerului e controlată, e mai sigur așa.”
Camelia și Ianis locuiesc în Cluj și știau despre #Noi încă dinainte să fie internați în noul Spital. Acum își redirecționează impozitul pe venit către Dăruiește Viață. Contribuie la continuarea proiectului pentru că a văzut diferența. „Cât a fost Ianis în operație și am așteptat, m-am simțit mai relaxată, în siguranță, pentru că era curat și frumos totul. Sala de așteptare a blocului operator era un loc primitor, nu doar un simplu hol de spital. La terapie intensivă aveam și un fotoliu pe care puteam să îl întind și să mă odihnesc, era tare util când alăptam.”
Grija pentru pacienți și pentru părinții însoțitori a fost motorul care a pus în mișcare acest proiect. Am construit, alături de donatori și sponsori, un Spital ca afară, în care pacienții sunt tratați în cele mai bune condiții și au acces la facilități moderne, la activități care să-i ajute să uite că sunt internați. Așa se face, și ne dorim să continuăm, să oferim aceleași condiții tuturor pacienților de la Marie Curie, indiferent de afecțiune.
Pentru asta construim un Campus Medical Pediatric, în continuarea Spitalului care deja funcționează de mai bine de 1 an.
Îi mulțumim Cameliei pentru impresii și mai ales pentru că a devenit, din pacient, donator. Ne dorim să primească cât mai multe cadouri de ziua ei, cadourile fiind donații pentru proiectele Dăruiește Viață, pentru Campusul Medical Pediatric.
Implică-te și tu, donează în campania Cameliei, fă-ți propria campanie la noi pe site, redirecționează 3,5% din impozitul pe venit, trimite PROMIT prin SMS la 8835 (5 euro/lună), donează cu cardul pe site, sau oferă cuiva un cadou de pe Raftul de Fericire.
Toate aceste modalități de a ne susține sunt investiții în viitor, în Campusul Medical Pediatric pe care îl construim pentru toți copiii din România. Pentru că am demonstrat că și la noi se poate, și nu ne oprim. Continuăm Împreună.
Autor: Simona Sava
Credit foto: arhiva personală Camelia Detesan, Banu Ștefan