Limbajul universal al medicinei

Inițiativa #NoiFacemUnSpital nu s-a încheiat odată cu aprinderea luminilor, nici cu mutarea primilor pacienți. Noul Spital pe care l-am construit împreună la Marie Curie, alături de peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de sponsori, este centrat pe om. În primul rând, pe pacienți, pentru care organizăm activități care îi ajută să uite că sunt internați. Apoi, pe părinții care sunt alături de copiii lor zi și noapte și pe cadrele medicale, pentru care facilităm programe de pregătire în străinătate. Asta pentru că învățarea nu se oprește niciodată. 

Jurnalul de fellowship prezintă o serie de povești despre experiența cadrelor medicale de la Marie Curie alături de partenerii noștri. Dr. Luca Mirea, medic rezident în gastroenterologie pediatrică, tocmai a încheiat un stagiu în Italia și a răspuns unor întrebări privind experiența profesională dar și personală.

Cu ce așteptări ai plecat în Italia?

Copiii pe care îi tratăm merită cea mai bună îngrijire posibilă, iar părinții lor merită liniștea de a ști că cei mici sunt pe mâini bune. Acesta a fost principalul motiv pentru care am plecat: dorința de a-mi aprofunda cunoștințele și competențele în gastroenterologia pediatrică, cu un interes deosebit pentru endoscopia digestivă terapeutică, într-un centru cu experiență în gestionarea cazurilor complexe.

Fac parte dintr-o echipă dinamică și dedicată dezvoltării gastroenterologiei pediatrice, în care formarea continuă și preocuparea pentru calitatea îngrijirii sunt împărtășite de întregul colectiv. Mai mulți dintre colegii mei au urmat stagii în centre europene și internaționale cu expertiză recunoscută, iar cunoștințele dobândite au fost ulterior adaptate și integrate în activitatea noastră clinică. Exemplul lor mi-a consolidat dorința de a continua această direcție și de a contribui, la rândul meu, la dezvoltarea competențelor echipei.

Mi-am dorit în mod special ca acest fellowship să se desfășoare la Policlinico Umberto I din Roma, în cadrul echipei coordonate de Prof. Salvatore Oliva. Experiența centrului în managementul bolilor inflamatorii intestinale, al afecțiunilor gastrointestinale eozinofilice și al altor patologii pediatrice complexe, precum și activitatea sa în endoscopia pediatrică, corespundeau exact direcției în care îmi doream să îmi dezvolt pregătirea.

Cum e relația medicilor cu pacienții? Dar cu părinții?

Relația dintre medici, pacienți și părinți este una construită pe respect reciproc și încredere. Ceea ce m-a impresionat însă este gradul ridicat de implicare al familiei în procesul terapeutic.

În cazul afecțiunilor gastrointestinale cronice, inclusiv al celor care necesită tratamente biologice, familia este implicată activ în procesul terapeutic. Părinții învață să administreze anumite tratamente la domiciliu, să recunoască semnele care necesită evaluare medicală și să urmărească evoluția copilului între vizite. Astfel, părintele nu rămâne doar un însoțitor, ci devine un partener al echipei medicale. Continuitatea îngrijirii nu se oprește la ușa spitalului, iar acest lucru face o diferență reală în viața pacienților.

Ce te-a impresionat?

Mai multe lucruri, dar dacă ar fi să le numesc pe cele care m-au marcat cu adevărat, aș începe cu felul în care am fost primit de echipă. Nu a existat nicio clipă în care să mă simt străin. M-au integrat firesc, cu deschidere și fără rezerve.

Apoi, coordonarea din sala de endoscopie. Există un ritm și o comunicare aproape tacită între membrii echipei, care fac ca totul să funcționeze impecabil. Este genul de lucru pe care nu îl poți învăța dintr-un manual; trebuie să îl observi direct.

M-a impresionat și firescul cu care experiența și cunoștințele sunt împărtășite celor aflați la început de drum, într-un mediu în care formarea profesională este privită ca o responsabilitate comună.

Ce ai învățat?

Am aprofundat managementul endoscopic al unor patologii precum bolile inflamatorii intestinale, patologia eozinofilică gastrointestinală și cazurile complexe care necesită o abordare particulară, inclusiv tehnica de montare a gastrostomelor endoscopice.

Am avut ocazia să observ tehnici și protocoale diferite sau, pe alocuri, completări și rafinări ale unor practici cunoscute din activitatea din România. Această perspectivă comparativă este, în sine, extrem de valoroasă.

Poate la fel de important, am văzut cum arată într-un centru european de referință un parcurs clinic complet: de la prezentarea pacientului și investigații, până la decizia terapeutică și monitorizarea pe termen lung. Totul este organizat și construit în jurul nevoilor pacientului și ale familiei sale.

Când a fost cel mai greu?

Cel mai dificil moment a fost efectuarea primei endoscopii digestive inferioare în noul mediu. Deși efectuasem numeroase astfel de proceduri în România, de această dată totul era diferit: poziționarea ecranelor, sala, echipa și modul de lucru.

Era prima dată când trebuia să mă adaptez unui mediu complet nou, păstrând în același timp același standard de responsabilitate față de pacient și față de echipa din jur. Există un soi de presiune tăcută în astfel de momente, pe care orice medic o înțelege. Nu este vorba despre teamă, ci despre conștiința responsabilității față de pacientul din fața ta.

Totul a decurs foarte bine. Echipa a fost remarcabilă: atentă, prezentă și extrem de suportivă. A fost unul dintre momentele care mi-au reamintit că medicina are, într-adevăr, un limbaj universal.

Ce nu ți-a plăcut?

Nu pot spune că a existat ceva care să nu-mi fi plăcut. Poate, totuși, dragostea lor pentru pizza și paste.
Dincolo de această glumă, cred că ceea ce numim „neplăcut” într-o experiență nouă este, de multe ori, doar disconfortul de a vedea lucrurile făcute diferit față de cum suntem obișnuiți. În medicină, acest disconfort este adesea un semnal bun: înseamnă că te afli într-un loc din care ai ceva de învățat.

Ce ai dori să schimbi în România, la întoarcere?

Mai degrabă decât să vorbesc despre o schimbare, mi-aș dori să contribui la dezvoltarea continuă a gastroenterologiei pediatrice, valorificând experiența acumulată în timpul acestui fellowship. Avem echipe dedicate, competențe solide și o preocupare reală pentru îmbunătățirea permanentă a îngrijirii oferite copiilor.

Acolo unde contextul o permite, mi-aș dori să adaptez unele dintre protocoalele și abordările pe care le-am aprofundat la Roma și să le integrez în activitatea clinică alături de colegii mei. Valoarea unui astfel de stagiu constă în schimbul de experiență dintre centre și în capacitatea de a transforma cunoștințele dobândite într-un beneficiu concret pentru echipă și pentru pacienți.

Gastroenterologia pediatrică este o specialitate în continuă dezvoltare, iar progresul ei depinde de colaborare, formare continuă și împărtășirea experienței profesionale.

Cum te-a schimbat experiența la nivel personal?

Poate că cel mai important lucru pe care mi l-a oferit această experiență este perspectiva. Mi-a reamintit că există întotdeauna ceva de învățat și că există întotdeauna oameni dispuși să își împărtășească experiența și să îi sprijine pe cei aflați la început de drum.

În același timp, m-a făcut să înțeleg că experiențele de acest tip își găsesc adevărata valoare atunci când contribuie, chiar și puțin, la îmbunătățirea îngrijirii oferite copiilor.

Îi mulțumim Dr. Mirea pentru că a împărtășit cu #Noi experiența de la Policlinico Umberto I din Roma.

Învățăm mereu, pentru că numai așa putem oferi, împreună, cele mai bune condiții de tratament copiilor din România. Ne dorim ca viitorul Campus Medical Pediatric, pe care îl construim în completarea noului Spital de la Marie Curie, să devină un centru de referință pentru tratamentul multidisciplinar. 

—————————————————

Acest training a fost facilitat împreună cu partenerii Mega Image & Profi.