
Diagnosticul - mai mult decât un rezultat scris pe hârtie
Spitalul pe care l-am construit împreună la Marie Curie este centrat pe om. În primul rând, pe copiii internați, pentru care organizăm activități care îi ajută să uite că sunt într-un Spital. Apoi, pe părinții care le sunt alături zi și noapte și pe cadrele medicale, pentru care facilităm programe de pregătire în străinătate. Asta pentru că învățarea nu se oprește niciodată.
Dr. Alina Vasile și Dr. Raluca Tănasă au participat la IPPA, Cursul de Anatomie Patologică, desfășurat la Wroclaw. Ne-au răspuns la câteva întrebări despre experiența din Polonia.
Cu ce așteptări ați plecat la curs?
Am plecat cu dorința de a învăța cât mai mult și de a înțelege în ce direcție evoluează patologia pediatrică la nivel internațional. Totodată, ne-am dorit să facem parte dintr-o comunitate internațională a patologilor pediatrici. Este un domeniu foarte specializat, nu avem foarte mulți omologi în țară și ne dorim să stabilim legături cu cât mai mulți colegi din diverse institute pentru eventualele colaborări, pentru posibilitatea de a schimba păreri legate de cazuistica în centre de referință, pentru posibilitatea de a participa și la alte evenimente științifice de interes.

Ne-am dorit să ne întoarcem nu doar cu informații noi, ci și cu idei pe care să le putem aplica în laboratorul nostru. Și, poate cel mai important, să vedem cât de aproape suntem de standardele internaționale și ce mai avem de făcut pentru a ajunge acolo. Ca în orice domeniu al patologiei, lucrurile se schimbă rapid. Pentru noi, cei care lucrăm într-un spital pentru copii, este esențial să ținem pasul cu aceste schimbări.
Cum este relația medicilor cu pacienții? Dar cu părinții?
Fiind anatomopatologi, relația noastră cu pacienții este puțin diferită de cea a medicilor clinicieni. De cele mai multe ori nu îi întâlnim direct pe copiii pentru care stabilim un diagnostic și nici pe părinții lor. Alteori s-a întâmplat exact opusul și am simțit din plin emoțiile și empatia atunci când a fost nevoie să înmânăm un buletin histopatologic părintelui sau copilului, să comunicăm un diagnostic sau să îl explicăm.
Ne gândim la ei de fiecare dată. În spatele fiecărei probe pe care o examinăm la microscop se află un copil și o familie care așteaptă un răspuns. Mai ales diagnosticele mai puțin favorabile sunt cele pe care le cântărim cel mai mult. Mereu parcă ne întrebăm „oare nu ar putea fi altceva? Oare nu există și ceva bun? Un stadiu mai incipient? Un factor de prognostic mai bun?”
La curs am avut ocazia să discutăm cazuri complexe cu specialiști din alte țări, iar ceea ce mi-a reconfirmat această experiență este importanța colaborării între specialități. Un diagnostic nu este doar un rezultat scris pe o hârtie. Este punctul de plecare pentru deciziile terapeutice și, uneori, poate schimba complet viitorul unui copil.
Ce v-a impresionat cel mai mult?
Cred că cel mai mult ne-a impresionat cât de mult a evoluat anatomia patologică și cât de importantă a devenit biologia moleculară. Multă vreme, imaginea anatomopatologului a fost aceea a unui medic care privește o lamă la microscop și stabilește un diagnostic. Astăzi, lucrurile sunt mult mai complexe. În special în oncologia pediatrică, două tumori care arată aproape identic la microscop pot avea modificări moleculare diferite, prognostic diferit și pot necesita tratamente diferite.

Am realizat încă o dată că medicina performantă nu înseamnă doar aparatură modernă și oameni bine pregătiți, ci oameni care învață continuu și colaborează.
Un alt lucru foarte impresionant este cât de calzi și deschiși sunt oamenii (patologii) pe care nu îi unește decât acest curs și microscopul. Fac parte din culturi diferite, vorbesc limbi diferite, poate văd chiar o ramură a patologiei pediatrice pe care noi nu o întâlnim în practica din România. Toți sunt dornici să te îndrume, să te sfătuiască, să îți împărtășească sincer din modul în care practică, din cazuistică.
Am apreciat deschiderea profesorilor de a împărtăși din experiența lor, uneori dificilă în ceea ce privește diagnosticul, implicațiile terapeutice, cât și dorința de a încuraja acest spirit de comunitate. Suntem colegi și colaboratori indiferent de centrul din care venim și cât de mult sau puțin dezvoltat e acesta.
Ce ați învățat?
Din punct de vedere profesional, cele mai valoroase informații au fost cele legate de integrarea biologiei moleculare în diagnosticul tumorilor pediatrice. Am înțeles mai bine cât de important este să nu ne oprim la diagnosticul morfologic, care poate fi uneori înșelător, ci să încercăm să caracterizăm cât mai precis fiecare tumoră cu resursele pe care le avem, iar atunci când nu sunt disponibile să trimitem cazul mai departe către un centru de referință în care resursele sunt mai numeroase.

Am învățat și ceva ce ni se pare la fel de important: că dezvoltarea unui laborator nu se face peste noapte. Este un proces în care fiecare etapă contează, care implică determinare, muncă, depășirea propriilor limite. Noi am început deja implementarea imunohistochimiei la Marie S. Curie, un pas foarte important pentru diagnosticul oncologic pediatric. Era un vis care a luat naștere cu ceva timp în urmă și ne bucurăm să-l vedem luând formă. Următoarea direcție firească este dezvoltarea accesului la investigații moleculare.
Ne-am împrospătat cunoștințele, am dobândit altele noi, atât științifice cât și de natură umană. Putem spune că am legat prietenii și am creat niște premise pentru colaborări pe viitor. Ne-am întors cu sentimentul că avem mult de construit, dar și cu încrederea că suntem pe drumul bun.
Când a fost cel mai greu?
Cel mai dificil a fost să conștientizăm diferența dintre ceea ce știm că ar trebui să putem face pentru pacienții noștri și resursele pe care le avem în prezent.
Ca medici, este frustrant să știm că există investigații care ne-ar putea ajuta să stabilim mai repede sau mai precis un diagnostic, dar să nu le putem folosi pentru că nu sunt disponibile în laborator. Aici ne putem referi la imunohistochimia care nu ne era la îndemână până acum ceva timp, iar acum la testele de biologie moleculară pe care sperăm să le putem implementa și noi în viitorul apropiat.
În același timp, experiența ne-a și motivat. Pentru că nu m-am întors doar cu sentimentul că ne lipsesc anumite lucruri, ci și cu idei despre cum putem începe să schimbăm situația.
Ce ați schimba în România, la întoarcere?
Ne-am dori ca fiecare copil cu un diagnostic de tumoră să poată beneficia de un diagnostic complet, precis și rapid, fără ca probele să fie trimise în mod repetat către alte laboratoare și fără întârzieri care ar putea fi evitate.
Ne-am dori să dezvoltăm anatomia patologică pediatrică drept un domeniu de expertiză recunoscut și să construim echipe specializate, cu acces la imunohistochimie, biologie moleculară și colaborări internaționale.
La Spitalul Marie S. Curie am început deja să facem pași concreți în această direcție, prin implementarea imunohistochimiei, cu sprijinul Dăruiește Viață.

Un alt lucru pe care ni-l dorim este să aducem, într-o zi, un curs IPPA în România. Ar însemna foarte mult pentru medicii anatomopatologi de aici să aibă acces la acest nivel de pregătire și schimb de experiență. Credem că, pentru a construi un centru oncologic pediatric performant, trebuie să investim atât în aparatura de laborator cu tehnologie modernă, cât și în pregătirea oamenilor care o folosesc.
Cum v-a schimbat experiența la nivel personal?
Ne-a făcut mai încrezătoare în ceea ce putem construi, dar și mai conștiente de responsabilitatea pe care o avem.
Când lucrezi zi de zi într-un spital ești prins în ritmul cazurilor, al diagnosticelor și al problemelor care trebuie rezolvate. Uneori, nu mai ai timp să privești lucrurile în perspectivă.
Participarea la un astfel de curs îți oferă tocmai această perspectivă. Îți amintește cât de important este să continui să înveți și că lucrurile pot fi făcute și altfel. Ne-am întors cu multă motivație și cu dorința de a contribui la schimbarea lucrurilor în „mai bine, mai repede, mai precis” în Spitalul în care lucrăm. Și, mai presus de toate, avem convingerea că fiecare investiție în pregătirea noastră profesională se întoarce, în cele din urmă, către copiii pe care îi îngrijim. Chiar dacă ei nu ne cunosc și nu ne văd niciodată, munca noastră poate face o diferență enormă în viața lor.
Le mulțumim Dr. Alina Vasile și Dr. Raluca Tănasă pentru că au împărtășit cu noi despre experiența din Polonia.
Învățăm mereu, pentru că numai așa putem oferi, împreună, cele mai bune condiții de tratament copiilor din România. Ne dorim ca viitorul Campus Medical Pediatric, pe care îl construim în completarea noului Spital de la Marie Curie, să devină un centru de referință pentru tratamentul multidisciplinar.
Acest training a fost facilitat împreună cu partenerii Mega Image & Profi.
Foto: Banu Ștefan, Silvia Bobariu, arhiva personală