Renovarea etajului 1 | 2025

Acest proiect face parte din Prima Clinică de Transplant Celule Stem la Copii din România renovată de la zero, în Timișoara
Clinica de Transplant Celule Stem din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara este un reper pentru hemato-oncologia din România și, în special, hemato-oncologia pediatrică. Aici, în 2001, a avut loc primul transplant de celule stem la un copil, sub îndrumarea Prof. Dr. Margit Șerban, cea care a și fondat clinica bazându-se pe donațiile ONG-urile din afara țării...
Citește mai multÎn 2012, Dăruiește Viață a început proiectul de renovare a Clinicii de Oncologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara, un proiect care s-a desfășurat în etape succesive pentru fiecare etaj în parte. Inițial am sprijinit înființarea Centrului de Excelență în tratarea leucemiilor și a altor tipuri de cancer. Ulterior, am renovat etaj cu etaj pentru a crea condiții moderne de tratament pentru copiii care ajung aici, pentru părinții lor, dar și pentru cadrele medicale.
Proiectul a inclus construcția de camere sterile, recompartimentarea spațiilor, construcția de băi în fiecare salon, renovarea, mobilarea, adăugarea instalațiilor medicale (gaze medicale) și a unei centrale de tratare a aerului pentru a asigura atmosfera necesară unui mediu spitalicesc. În urma investiției am renovat, am modernizat și am dotat cu baie proprie 23 de saloane (cu 1 și 2 paturi în cameră pentru un total de 33 paturi, 8 de pre-transplant), am construit 6 camere sterile, 4 laboratoare de diagnosticare, o sală de tratament dotată cu hotă pentru citostatice, un loc de joacă pentru copii și spații de consult adecvate. În plus, saloanele beneficiază acum de mobilier modern, paturi electronice și acces la gaze medicale pentru potențialele situații critice.
În 2025, la mai bine de 13 ani de la primele lucrări, în urma utilizării spațiilor, a fost nevoie de o renovare a primului etaj pentru a asigura aceleași standarde de calitate. Etajul I găzduiește compartimentul de transplant al clinicii, unde se realizează anual aprox. 80 de transplanturi (adulți și copii).
Lucrările includ:
- Înlocuire obiecte sanitare: calorifere, vasuri WC, lavoare, perdele duș, dozatoare etc.
- Refacere tocuri glisante și recondiționare uși metalice
- Decopertare pardoseală și înlocuire
- Refacere finisaje băi
- Refacere plinte existente
- Reparații punctuale și zugrăveală pereți, tavane și glafuri uși
- Refacere „mână curentă”
Etajul I al Clinicii include:
- 6 camere sterile (cu presiune pozitivă și flux de aer laminar)
- 2 saloane pretransplant
- Camere tratament
- Saloane pacienți
____
Valoare estimată proiect: 100.000 euro
Partener principal: Linde
Parteneri: Atos Global Delivery Center
Vezi mai multe acțiuni desfășurate tot în cadrul aceluiași proiect părinte
Implică-te și tu!
Fie că ești persoană fizică sau juridică, poți ajuta.