Provocări, soluții, perspective
Inițiativa #NoiFacemUnSpital nu s-a încheiat odată cu aprinderea luminilor, nici cu mutarea primilor pacienți. Noul Spital pe care l-am construit împreună la Marie Curie, alături de peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de sponsori, este centrat pe om.
În primul rând, pe pacienți, pentru care organizăm activități care îi ajută să uite că sunt internați. Apoi, pe părinții care sunt alături de copiii lor zi și noapte și pe cadrele medicale, pentru care facilităm programe de pregătire în străinătate. Asta pentru că învățarea nu se oprește niciodată.
Jurnalul de fellowship prezintă o serie de povești despre experiența cadrelor medicale de la Marie Curie alături de partenerii noștri. Dr.Mihaela Smărăndoiu, medic primar pediatru, specializat în oncologie pediatrică, participă la un fellowship în spitalul Bambino Gesù din Roma. Citește mai jos o nouă filă din Jurnalul de Fellowship. 
Ce ai mai învățat în spitalul din Roma?
Am pornit de la a învăța bazele teoretice și practice ale transplantului medular, atât în ceea ce privește indicațiile și selecția donatorilor, cât și monitorizarea post-transplant și managementul complicațiilor. Am învățat despre utilizarea terapiilor celulare inovatoare, abordarea multidisciplinară în cazul complicațiilor severe și am fost impresionată de standardele riguroase de siguranță și calitate. Am fost implicată și în partea de cercetare clinică, ceea ce mi-a oferit o perspectivă valoroasă asupra modului în care se implementează studiile de fază timpurie la copii.
Ce e diferit la modul în care se lucrează în Italia?
Mi s-a părut remarcabil accentul pus pe munca în echipă și comunicarea constantă între specialități. Fiecare decizie este luată într-un cadru colaborativ, cu implicarea tuturor profesioniștilor relevanți – medici, asistente, psihologi, asistenți sociali. De asemenea, am observat un echilibru mai bun între protocol și personalizare: urmează ghiduri stricte, dar lasă loc și pentru flexibilitate, adaptând intervențiile în funcție de pacient și contextul familial. Resursele sunt, evident, mai mari, dar și organizarea și mentalitatea fac o diferență.
Ce îți lipsește din România?
Îmi lipsesc colegii cu care am crescut profesional, relațiile apropiate construite în timp. De asemenea, îmi lipsește comunicarea directă și naturală cu părinții și pacienții – bariera de limbă se simte uneori, chiar dacă mă descurc în italiană. Și, poate surprinzător, îmi lipsesc momentele de solidaritate din spitalele din România, în ciuda resurselor mai limitate – oamenii fac uneori minuni cu mijloace puține.
E ceva ce i-ai învățat tu pe ei?
Am avut ocazia să prezint câteva cazuri complexe din România, care i-au interesat tocmai prin contextul lor atipic și prin soluțiile creative la care am recurs. Le-am povestit și despre unele inițiative umanitare și despre implicarea medicilor români în zone cu acces redus la tratamente. Am contribuit cu o perspectivă diferită în discuțiile despre aderența la tratament și despre provocările sociale din estul Europei, care sunt mai puțin vizibile aici.
Cum s-a simțit evenimentul trist cu Papa?
A fost un moment extrem de emoționant pentru toată echipa. Bambino Gesù fiind un spital legat de Vatican, s-a simțit ca o pierdere personală. Mulți colegi aveau amintiri directe cu Papa Francisc, mai ales din vizitele sale la copii. A existat o atmosferă de tăcere profundă și reculegere, dar și o reafirmare a valorilor de compasiune, grijă și solidaritate, care definesc misiunea acestui spital.
Ce experiențe ai mai avut cu pacienții, cu părinții?
Am învățat mult de la părinții copiilor italieni, care sunt extrem de implicați, informați și cer claritate în decizii. Am avut câteva momente frumoase cu adolescenți care treceau prin transplant – am reușit să legăm o relație sinceră și să discutăm deschis despre fricile și speranțele lor. A fost foarte puternic și emoționant. În același timp, am învățat să fiu și mai atentă la detalii non-verbale, pentru că exprimarea într-o altă limbă implică și altfel de empatie.
Ai găsit timp și de plimbare?
Da, am încercat să profit de timpul liber – Roma este un oraș extraordinar, iar plimbările prin Trastevere, Vatican sau pe malul Tibrului m-au ajutat să mă reconectez cu mine. Am reușit să fac câteva vizite, dar nu foarte multe. Primele trei luni le-am dedicat în totalitate învățării – atât aprofundării noțiunilor legate de transplantul medular, cât și adaptării la limba italiană, ceea ce mi-a cerut multă concentrare și energie. Abia după această perioadă am început, treptat, să-mi dau voie să explorez puțin și orașul, cu recunoștință pentru tot ce trăiam profesional și personal.
Îi mulțumim dnei. Dr. Smărăndoiu pentru gânduri și așteptăm cu nerăbdare următoarele pagini din Jurnalul de fellowship.
Învățăm mereu, pentru că numai așa putem oferi, împreună, cele mai bune condiții de tratament copiilor din România. Ne dorim ca viitorul Campus Medical Pediatric, pe care îl construim în completarea noului Spital de la Marie Curie, să devină un centru de referință pentru tratamentul multidisciplinar.
Avem nevoie de sprijinul tău pentru a ne continua proiectele, pentru a facilita fellowshipuri, pentru a construi un Campus Medical Pediatric în care toți copiii din România să fie tratați într-un Spital ca afară. Pentru că și la noi se poate.
Facilităm trainingul personalului medical de la Marie Curie împreună cu parteneriul MOL.
Credit foto: Banu Ștefan, arhiva personală Dr. Smărăndoiu