Personal | Mihaela: „E din ce în ce mai greu să îți păstrezi coloana vertebrală”

Dacă ai trimis vreodată un mesaj către Dăruiește Viață în care ai cerut ajutorul ca pacient, probabil ți-a răspuns Mihaela Pintilie, colega noastră care pune mână pe telefon și rezolvă... aproape tot. Tot ce îi stă în putință. Prin toate mijloacele posibile. Cu toate legăturile disponibile. Mihaela cunoaște mulți oameni și face legături. Legături de bine.

Hai să ne cunoști mai de aproape. În total, suntem 9 oameni în echipa Dăruiește Viață. 9 + alți peste 350.000 de donatori. Împreună schimbăm sistemul medical din România.

Vorbim despre vulnerabilitate, despre experiențe care ne transformă, despre bucurii mici și mari, despre cine suntem și cum ne dezvăluim dincolo de ecranul laptopului.

„A fost complicat, pentru că sistemul medical, din nefericire, poate să ducă la un moment dat și la supra-investigații și să intri într-o panică din care este foarte greu să mai ieși.”- Mihaela Pintilie

Astăzi o cunoaștem pe Mihaela Pintilie. Mihaela știe tot ce mișcă la Dăruieste Viață: gestionează proiecte interne, precum site-ul asociației sau Raftul de Fericire, și proiecte cu spitale, sprijină pacienții, vorbește cu voluntarii. Este printre primii oameni care s-au alăturat Oanei și lui Carmen, ceea ce înseamnă că majoritatea lucrurilor pe care le facem acum au fost inițiate sau gestionate la un moment dat de ea.

Când te-ai simțit vulnerabilă?

Când am crezut că o să mor de cancer. S-a întâmplat de 2 ori în viața mea. O dată când am fost suspectă de limfom și de fapt s-a dovedit a fi sarcoidoză, dar au fost 2 luni în care diagnosticul a fost incert și mi s-a părut îngrozitor. A doua oară, anul trecut, când a fost un diagnostic de osteoporoză, dar, neștiindu-se cauza, osteoporoza provoacă niște reacții în organism care pot fi interpretate ca fiind orice, inclusiv metastaze. A fost complicat, pentru că sistemul medical, din nefericire, poate să ducă la un moment dat și la supra-investigații și să intri într-o panică din care este foarte greu să mai ieși.

Ce ți s-a părut cel mai greu?

Lipsa de informații. Faptul că nu știai încotro s-o iei. Pentru că, dacă afli că ai orice ai, inclusiv o formă foarte agresivă a unei boli cu un prognostic deloc prietenos, poți să gândești următorii pași. Problema mea era că nu știam cum să gândesc următorul pas. A doua oară a fost cu atât mai greu cu cât aveam și niște dureri fizice, în special de coloană, insuportabile.

Ce te-a ajutat să reziști în fața incertitudinii?

Oamenii din jur. Foarte mult a constat sprijinul oamenilor din jurul meu. Oana și Carmen au mers inclusiv fizic cu mine la medic. E foarte important să fie cineva alături de tine în cabinet. Toți prietenii, colegele de birou, care s-au gândit la mine – am ajuns să cred că foarte multă energie pozitivă ajută. Accesul la informații și la a doua opinie medicală, care este sfântă. Anumite posibilități financiare cu ajutorul cărora am putut să fac niște investigații într-un timp mult mai scurt.

Cum ar fi o zi perfectă pentru tine?

O zi perfectă? Ah, o zi perfectă ar fi... primul lucru care îmi vine în minte este la shopping, dar nu, nu ar fi perfectă. (râde) O zi perfectă ar fi o zi de vacanță. O zi în care să fiu alături de familia mea sau de prieteni foarte apropiați, cu ieșit la masă, cu mult soare. Nu trebuie neapărat să fie un loc anume, poate să fie la munte, la mare sau oriunde. Dar să cuprindă și niște scaune comode, pentru că, din păcate, confortul fizic nu îmi mai permite atât de mult deplasările. Îmi plăcea mult să merg și să vizitez. Acum, cu resursele actuale, lucrurile astea mi se par foarte frumoase. Și o carte bună. Și prietenii. Prietenii sunt foarte importanți.

Dacă ai pleca pe o insulă pustie, pe cine sau ce ai lua cu tine?

Familia. Un scaun foarte confortabil. Cu insulele pustii, toată lumea presupune că e foarte cald, dar, dacă ar fi o insulă pustie undeva unde să fie foarte frig, aș vrea cât mai multe hăinuțe. Dar, dacă aș putea să aleg insula pustie, să fie una la căldurică. (râde)

Ce îți place să faci în timpul liber?

Să citesc. Să ies cu prietenii. Să petrec timp cu familia. Călătoriile. Și, în ultima perioadă, o nevoie fantastică, poate dată și de ceea ce trăim, de activități în aer liber. Acum, când mă gândesc la vacanța perfectă, poate să implice și muzee, dar mai ales peisaje. Cred că ceea ce trăim m-a afectat și mă afectează. Simt o oarecare nevoie de distanțare. Nu mă mai simt la fel de confortabil, de exemplu, să merg la un concert cu foarte multă lume, chiar și când îmi place concertul. Tot acest timp de purtat mască a schimbat ceva în mine. A ajuns să fie ceva instinctiv de a a-mi pune și de a da jos masca, deși nu mi-e confortabil.

Ce ai învățat nou în pandemie?

Să nu mai am atât de multă încredere în oameni, ceea ce este un lucru rău, pe care l-am învățat, din păcate. Am fost dezamăgită de unii oameni. Mă așteptam să gândească altfel decât s-a dovedit în realitate. Ce am învățat? Că suntem incoerenți. Noi cu noi. În gesturi, în comportament, în tot. Și că suntem foarte ușor de manipulat. E din ce în ce mai greu să îți păstrezi coloana vertebrală.

Personal este o serie de interviuri cu echipa Dăruiește Viață, altfel decât ne-ai cunoscut, poate, până acum. Suntem o echipă mică, dar cu vise mari. Îți mulțumim pentru încredere și sperăm să rămâi alături de noi.

Credit foto: Cornel Brad