Personal | Anamaria: „Te ambiționezi să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus”

O linie performantă de videoendoscopie digestivă pentru copii și nou născuți la Spitalul Marie Curie. Echipamente medicale pentru spitalele din prima linie din București și Brașov. Și multe alte proiecte de dotare a spitalelor pentru care colega noastră Anamaria Popescu negociază și urmărește achizițiile astfel încât să se desfășoare conform planului.

Hai să ne cunoști mai de aproape. În total, suntem 9 oameni în echipa Dăruiește Viață. 9 + alți peste 350.000 de donatori. Împreună schimbăm sistemul medical din România.

„Îți depășești limitele într-un mod foarte plăcut: ai o senzație de libertate. Dar libertatea pe care o ai acolo sus, aproape de cer, e diferită de oricare altă senzație.” – Anamaria Popescu

Anamaria a plecat în vacanță și ne-a trimis poze de la Spitalul Modular ATI Piatra Neamț: „Este de-a dreptul impresionant! M-am simțit copleșită. Fără cuvinte. Din birou nu-ți dai seama de adevăratul impact pe care îl are proiectul asupra oamenilor.”

La birou, se ocupă de Formularele 230 pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, păstrează legătura cu donatorii și sponsorii, știe mereu care sunt furnizorii la care să apeleze și cum să obțină cele mai avantajoase oferte. Astăzi am vrut să aflăm mai multe despre vacanțe „ca-n povești” și experiențe care ne transformă.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta?

Cea mai frumoasă? Mi-e greu să mă hotărăsc. Din viața personală, cea mai frumoasă este o jumătate de zi petrecută cu fiul meu într-un lan de maci. (râde) E o imagine care îmi revine în minte foarte des, pentru că a fost ceva absolut deosebit. O călătorie către Sâmbăta de Sus, iar undeva pe Valea Prahovei am întâlnit câmpul de maci și am rămas acolo câteva ore bune. Nu ne venea să plecăm. Ceva de vis.

Știu că îți place să călătorești. Dacă ar fi să alegi o destinație de vacanță, unde ți-ar plăcea să mergi și de ce?

La Florența. Sau la Roma. Italia îmi place foarte mult. Nu am vizitat foarte multe locuri în Italia; am fost la Roma, Milano și împrejurimile Lacului Como, dar mi se pare de departe cea mai atractivă destinație. Orașele vechi, cu istorie și artă, ale Italiei. E destinația preferată. În România, aș vrea să ajung în Banatul montan.

De unde pasiunea asta pentru munte și pentru urcat?

Am trecut printr-o schimbare foarte mare în momentul în care am început să mă descopăr mai bine. Veneam din trecut cu niște lucruri pe care am vrut să le rezolv și a urmat un proces de transformare. Îmi doream să fac multe călătorii și să urc, dar în ultimii 15 ani nu mai simțisem dorința asta. Cu creasta Făgărașului, cu urcat de la Plaiul Foii și coborât pe la Turnu Roșu. Trasee adevărate de câte o săptămână. Îți depășești limitele într-un mod foarte plăcut: ai o senzație de libertate. Dar libertatea pe care o ai acolo sus, aproape de cer, e diferită de oricare altă senzație.

Înțeleg sentimentul pe care îl ai când ajungi acolo, dar până să ajungi acolo?

Până să ajungi acolo, uneori este greu, uneori chiar mai greu decât ți-ai închipuit, dar știi că ajungi undeva unde o să-ți fie foarte bine. (râde) Unele trasee sunt epuizante, dar când ajungi acolo... De exemplu, în ultima vacanță, în Pietrosul Rodnei a fost ireal și, nu neapărat când am cucerit vârful, dar mai ales când am ajuns la Lacul Iezer și era o imagine fantastică: lacul plin de rododendroni înfloriți. Ca-n povești.

Care este cea mai valoroasă lecție dintr-o astfel de experiență?

Te ambiționezi să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus.

A fost vreun moment în care te-ai simțit vulnerabilă?

Sigur că da. Cel mai vulnerabil moment a fost când am renunțat la un loc de muncă, pentru că nu mai aveam aceleași valori. Au fost 10 ani în care am construit. Am pus câte o cărămidă ca la Spitalul nostru. Atunci m-am simțit vulnerabilă. A fost alegerea mea. În condițiile respective, nu avea rost să merg mai departe. A fost o situație în care mi-am dat seama că nu te mai uiți în spate. Spui franc ce ai de spus și îți vezi de drum. Nu a fost ușor deloc, mai ales că o perioadă destul de lungă nu mi-am găsit alt job, dar sprijinul meu a fost familia.

Apropo de situații dificile, cum e și pandemia acum, ce s-a schimbat sau ce ai învățat din perioada asta?

Pentru mine, pandemia a coincis și cu o situație personală mai complicată. Însă, trebuie să recunosc, nu am simțit-o ca pe o presiune. Am acceptat-o așa cum este, o să treacă într-un fel sau altul, o să vedem ce e de făcut. E o încercare pentru toată lumea. La început, mi-am închipuit că distanțarea o să ne determine să fim mai dornici să ne apropiem, să fim înțelegători cu cei de lângă noi. S-a dovedit că se poate întâmpla chiar pe dos. Pentru mine, e un mare semn de întrebare. Nu știu dacă peste tot în lume s-a întâmplat așa; poate e doar o caracteristică a noastră, că nu suntem prea empatici.

Personal este o serie de interviuri cu echipa Dăruiește Viață, altfel decât ne-ai cunoscut, poate, până acum. Suntem o echipă mică, dar cu vise mari. Îți mulțumim pentru încredere și sperăm să rămâi alături de noi.

Credit foto: Cornel Brad