Jurnal de Spital Modular: am pregătit terenul și fundația pentru structura metalică

Jurnal de Spital Modular: am pregătit terenul și fundația pentru structura metalică

Spitalul modular pentru pacienții cu COVID-19 va salva vieți. Ale pacienților cu coronavirus, ale pacienților cu alte patologii și ale cadrelor medicale. De ce? Pentru că permite tratarea cazurilor critice de SARS-CoV-2 într-un compartiment izolat, protejându-i astfel pe ceilalți pacienți deja internați în spital pentru alte afecțiuni, crește capacitatea de tratare a spitalului, lucru esențial pe măsură ce numărul de cazuri va exploda, și reduce aglomerarea secției de ATI.

Aceasta este certitudinea cu care am plecat la drum, pe 2 aprilie, când am anunțat ridicarea unui spital modular pentru pacienții cu COVID-19, în curtea Spitalului Universitar de Urgență Elias din București. Proiectul tehnic fusese deja lucrat de echipa de proiect, într-un timp record, iar partenerul nostru, Spitalul Elias, își dăduse acordul pentru a se implica în dotarea și operarea spitalului temporar.

 

Ce am făcut până acum?

Am curățat și pregătit terenul, am lucrat rețelele de apă și de canalizare, am creat platforma suport pentru tancul de oxigen și anexele pentru instalațiile de gaze medicale (vitale pentru cazurile critice care pot necesita intubare) și am turnat fundațiile izolate pe care vor fi amplasate structurile metalice ce vor susține containerele. În paralel, am găsit un partener care va furniza panourile termoizolante pentru containere și am început pregătirea lor.

 

oA6e4kerZxrQ69Wjt.avif

 

Soluția fundațiilor izolate a fost aleasă pentru a acomoda toate restricțiile spațiului și cerințele spitalului temporar. Aveam nevoie de o soluție care să poată fi ușor implementată pe terenul cu denivelări din curtea Spitalului Elias și care să afecteze cât mai puțin spațiul verde, lăsând apoi posibilitatea de a reveni la starea inițială. Totodată, o soluție viabilă pentru cei aprox. 1200mp ai spitalului, la care se adaugă platformele tehnice și corturile pentru depozitare materiale.

 

pMYpkJRiho5ffT3PB.avif

 

Ce vom face mai departe

Urmează montarea containerelor și realizarea instalațiilor interioare și exterioare de tip HVAC, dar și finisajele și dotarea spitalului modular. Lucrăm contracronometru, pentru a finaliza la timp și a le pune la dispoziție medicilor resursele de care au nevoie pentru a trata pacienții cu COVID-19.

 

YCh7p9mpP2SK2kThA.avif

 

Ne dorim ca soluția spitalului modular să fie replicată și în țară, de aceea am pus la dispoziția Guvernului României proiectul tehnic pentru acest spital temporar. În cazul spitalului pe care îl ridicăm la București, acesta este o investiție pe termen lung, putând foarte ușor fi transformat, cu costuri mici, într-un spital de mari arși.

 

ALĂTURĂ-TE ȘI TU!

Ridică un spital, române!

 

Foto documentare: Bogdan Dincă


Donează pentru o șansă la viață

lei = 10 acțiuni
Radio