
Împreună dăruim șanse la copilărie! | David, la 11 ani un luptător zi de zi
În Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Curie își desfășoară activitatea unul din cele cinci centre de hemodializă dedicate copiilor aflați în insuficiență renală cronică.
David are 11 ani și este pacient al centrului de hemodializă de aproape 3 ani, mergând la centru 3 zile pe săptămână timp de 4 ore. În total, sute de ore pe an conectat la un aparat ce îi filtrează sângele. Este aparatul ce-l ține în viață.
Dar lupta lui a început încă de la naștere, cu prima operație la 7 luni, iar apoi cu alte 14 intervenții. Sunt multe diagnostice pe care David le are: hidrocefalie, parapareză spastică, insuficiență renală cronică, sunt 15 la număr.
O zi obișnuită a lui David
Pentru el, activitățile obișnuite ca mersul afară, la școală sau vizitele la bunici sunt aproape imposibil de făcut, fie din cauza programului de hemodializă, fie din cauza contraindicațiilor medicale.
Un program strict: de 3 ori pe săptămână, fie că este caniculă, fie viscol, fie carantină, fie stare de urgență, David și mama lui pleacă spre spital.
Încercăm să aflăm mai multe despre școală și despre terapiile complementare pe care David le face: terapia ocupațională, kinetoterapie, logopedie, hidroterapie. Așa aflăm de la mama lui, despre Andi sora lui David, care și-a ales chiar și facultatea pe care o urmează, „Management Pedagogic”, ca să învețe cât mai multe despre cum să le fie sprijin copiilor aflați în dificultate. Despre doamna învățătoare, care în fiecare miercuri se întâlnește online cu David și despre cum învață cântece, culori, să numere și să se joace. Zilele se împart cu strictețe între hemodializă, controale medicale, analize și foarte, foarte puțin timp pentru joacă și socializare.
Transplantul - o șansă de a-și trăi copilăria
Din păcate, hemodializa pe care David o face are și efecte adverse ce generează probleme de creștere și dezvoltare a copiilor, afecțiuni cardiovasculare și tromboze. Efectele secundare de întârziere a creșterii scad dramatic șansele de transplant ale copiilor.
David încă nu este pe o listă de transplant, dar atât familia, cât și medicul său coordonator, speră să-l poată face, să-și recapete libertatea de a se juca, de a dormi dimineața în pat și nu în ambulanță, de a-și trăi copilăria cât mai firesc posibil.
În centrul din spital există în acest moment 7 aparate de hemodializă funcționale, din care 3 și-au depășit numărul de ore de hemodializă pe care îl pot procesa, iar celelalte 4 sunt depășite din punct de tehnologic.
Încercări și o familie unită
Sunt multe perioade grele pe care David și familia lui le-au trăit, iar situația din 2020 le-a adus alte provocări. Îmbolnăvirea lui David de Covid-19 a fost o altă piatră de încercare cu multe griji pentru el, pentru șoferul de la ambulanță a cărui soție era însărcinată, pentru bunica sau ceilalți copii. ”Dar totul a fost bine”, ne spune mama lui David: „Am ajuns ca aici, în centru, să ne considerăm o familie. Toată lumea suferă pentru toată lumea, te gândești la cel de lângă tine, suferi dacă este mai rău și te bucuri de fiecare progres al unui copil”
Un luptător
David este un luptător care nu a abandonat nicio clipă lupta. Ne impresionează povestea lui cu atât de multe probleme la o vârstă așa fragedă, dar ne uităm la el și mai mult ne impresionează bucuria pe care vedem că o trăiește. Este foarte fericit că aparatul foto este centrat pe el, că vede persoane noi și mai ales că ziua lui este diferită.
Împreună putem face mai mult pentru David și pentru copiii centrului de hemodializă. Putem să le oferim șanse la transplant printr-o hemodializă optimă, cu aparate performante care să reducă efectele secundare de întârziere a creșterii copiilor.
Susține aici dotarea centrului de hemodializă: DONEAZĂ
Credit foto: Enrico Brodoloni