
Cum gândești un Spital pentru următorii 30 de ani?
Avem planuri mari pentru Spitalul pe care îl construim împreună. Vrem să fie un model de excelență în medicina din România și, ca să ne atingem obiectivul, ne consultăm cu cei mai buni #specialiști din domeniu la nivel internațional.
Primul pas pentru a ajunge la excelența clinică? Ne răspunde Patrick Itterbeek, expert internațional în managementul spitalelor și membru al echipei de consultanță m4h, alături de care lucrăm la master planul pentru întreg campusul medical.
Când avea 18 ani, Patrick s-a hotărât să devină medic chirurg, pentru că voia să fie important pentru oameni și societate. Apoi, a trecut de la posturi de director medical, prin care a sprijinit sute de medici în modul în care relaționau cu pacienții, la consilier pentru cei care investesc în sistemul medical pe termen lung, cum suntem noi. În acest rol, nu poate lua locul liderului, dar îl susține pentru a determina schimbarea.

„Unul dintre rolurile planificării funcționale este să proiectăm fluxuri de lucru optime pentru eficiență maximă, dar și să asamblăm echipe multidisciplinare în jurul pacientului, știind că îngrijirea integrată reprezintă baza excelenței clinice.” - Patrick
În traducere, ca să ajungem la proiectarea propriu-zisă a clădirii, trebuie să gândim ce se va întâmpla înăuntru: care va fi traseul pacientului de la intrare până la ieșire, cum și unde va interacționa pacientul cu fiecare medic în parte, pentru că va fi nevoie de o echipă multidisciplinară și servicii medicale care să acopere cât mai multe nevoi.
În continuare, Patrick ne-a povestit mai multe despre provocările de a lucra la master plan, dar și despre valorile care îl ghidează în viață și ce îl împlinește în profesia pe care și-a ales-o.
Care sunt pașii cheie în realizarea unul master plan? Care este cea mai importantă etapă?
Cel mai important pas este evaluarea nevoilor de la care pornim, pentru că ne ajută să definim ce servicii medicale trebuie să ofere spitalul în următorii 5-30 de ani. Prin urmare, esențial este să înțelegem factorii care vor influența noua clădire: factorii demografici și epidemiologici, rolul și ambiția spitalului în peisajul medical, integrarea noile tendințe sau progrese tehnologice.
Proiectul nostru are mai multe etape. Acum construim prima clădire, apoi urmează a doua, iar în cele din urmă reorganizarea celei existente. Care este cea mai mare provocare, ținând cont de acest factor?
Cea mai mare provocare este să privim diferitele clădiri ca părți ale viitorului Spital, deoarece toate unitățile dintr-un spital sunt legate între ele. Un pacient bolnav de cancer poate avea nevoie de servicii din diferite părți ale spitalului: radiologie, blocul operator, terapie intensivă, oncologie… În planificarea funcțională a master planului, aceste fluxuri și căi ale pacienților trebuie definite.

„Munca în echipe multidisciplinare este considerată a fi cel mai bun mod de a obține excelența clinică și operațională, combinând know-how-ul cu abilitățile și folosind cât mai bine resursele disponibile.” - Patrick
Una dintre caracteristicile noului Spital este multidisciplinaritatea. Care sunt beneficiile acestei abordări pentru pacienți?
Îngrijirea de top este cea concentrată pe pacienți. În abordarea modernă, serviciile sunt organizate în „centre” care reunesc grupurile de pacienți. Într-un centru de oncologie, de exemplu, toți pacienții cu cancer sunt aduși pentru servicii ambulatorii sau cu internare. Această configurație le permite echipei medicale să se reunească în jurul pacientului, facilitând munca în echipe multi- și interdisciplinare.
Care sunt obiectivele pentru master plan?
Obiectivul este să asigurăm pentru noul spital o infrastructură și un echipament modern, permițându-le cadrelor medicale să-și trateze pacienții la cele mai înalte standarde. Pe lângă acest master plan, se va crea și se va implementa un plan de asistență, care să le ofere cadrelor medicale și conducerii posibilitatea de a atinge excelența clinică și operațională.
Mai mult, acest spital trebuie să devină un model pentru toate spitalele de copii din România, acesta fiind unul dintre motivele pentru care va fi nevoie de un efort susținut în dezvoltarea leadershipului clinic. Atunci când cineva donează sau susține acest proiect, poate avea un impact uriaș asupra sănătății copiilor, nu doar în acest institut național, ci în toată România.
Care crezi că va fi impactul inițiativei #NoiFacemUnSpital la nivel local și european?
La nivel național, Spitalul Marie Curie este un punct de referință pentru alte spitale pediatrice din țară. De exemplu, copiii din alte orașe care au nevoie de radioterapie vor fi trimiși aici. Spitalul trebuie să-și asume un rol de lider pentru colaborarea în rețea la nivel național astfel încât fiecare copil din România să poată beneficia de servicii medicale cât mai aproape de casă.
La nivel european, toate instituțiile trebuie să facă acorduri cu privire la abordarea bolilor rare și la concentrarea know-how-ului și a abilităților. Astfel, acest spital ar putea primi pacienți din alte țări europene pentru servicii precum radioterapia pediatrică, un serviciu unic din acest spital.
Echipa voastră este formată din experți de peste tot în lume. Cum reușiți să lucrați împreună și să mențineți eficiența la distanță?
Meredith Belbin, inventatoarea Rolurilor în echipe Belbin, spunea întotdeauna: „Nimeni nu e perfect, dar o echipă poate fi perfectă!” În echipele noastre de la m4h, ne putem baza pe colegii noștri cu proveniențe, experiențe și personalități extrem de diverse. Pentru proiecte complexe, ca un master plan, avem nevoie de tot felul de perspective.
Pentru fiecare proiect, încercăm să creăm echipa perfectă. În general, integrăm experți internaționali și naționali pentru a înțelege ambele lumi. Și, deși o mare parte din munca noastră se desfășoară în echipe online, ne cunoaștem bine de la ședințele intense avute la sediul partenerilor, unde se formează conexiuni puternice, care ne ajută să depășim dificultățile muncii „împreună de la distanță”.
Însă, mai mult ca orice, lucrul care face munca în echipă să funcționeze pentru mine este că sunt dornic să învăț de la ceilalți și cred că întotdeauna e mai bine să abordezi zilele grele și să le sărbătorești pe cele bune alături de o echipă, nu singur.
Ce urmează?
În lunile următoare, vom livra master planul, care va permite asociației și conducerii spitalului să decidă cum să profite cât mai bine de darea în funcțiune a primei clădiri și să înceapă planificarea arhitecturală pentru o nouă clădire adiacentă. În final, toate activitățile spitalului să fie găzduite într-un mediu nou și modern.
Pe lângă planificarea arhitecturală, se lucrează la un plan de asistență, care le va permite cadrelor și conducerii să-și asume un rol de lider în România și Europa de Est cu privire la gestionarea pacienților și a operațiunilor la cele mai înalte standarde.
#așaseface un Spital, alături de #specialiști și de tine. Împreună, arătăm că #sepoate. Donează.