Când să renunți nu este o opțiune

Alex are 12 ani și este un îmvingător. A dus cea mai mare bătălie, iar astăzi este un copil-veteran.

Foto credit: Cornel Brad

“Aveam 9 ani și jumătate când m-am îmbolnăvit. Dacă e să povestesc de la începuturi, eram la Constanța și când am ieșit dintr-un magazin am leșinat. M-am trezit într-un taxi și după am mers la spital. Apoi nu-mi amintesc mare lucru. Îmi amintesc din spital că am făcut niște analize și femeia de acolo i-a zis mamei: « Doamnă, nu vedeți ce bombă are în piept? »”

“Cel mai mult îmi doream să pot ieși afară să respir aer proaspăt. Mai ieșeam rar în curtea spitalului, stăteam un sfert de oră sau nici atât. Am avut o surpriză într-o zi, clasa mea a făcut o excursie la București și m-au vizitat cu toții la spital. Atunci știu că i-am întâmpinat în curte. În rest mi-a lipsit fratele meu cel mai mult. Eu fusesem învățat să stau cu el toată ziua timp de 9 ani și dintr-odată am rămas doar eu singur acolo cu mama, a fost foarte ciudat. Dar mama m-a susținut zi-lumină. Și cel mai bine îmi era cand venea și tata și stătea cu mine. Iar cu fratele meu vorbeam pe Skype și ne jucam în rețea împreună.”

“Toaletele au fost cel mai nașpa lucru. Vreo 12-14 saloane pe secție împărțeau două toalete, una pentru băieți și una pentru fete. Și de multe ori stăteam la rând, mai ales seara când făcea toată lumea baie, în special mămicile. Noi nu puteam chiar în fiecare zi pentru că stăteam mult « la fir ». Când ne scotea acul de la cateter eram în rai cum ar veni, puteam și noi să ne ridicăm din pat și să stăm pe hol.”

“De Paște am fost în comă. Când m-am trezit, mi-amintesc doar că mama îmi spunea să mă împing în mâini și să mă pun în fund. Să zicem că mi-am revenit repede, deși mi-aduc aminte că am făcut convulsii după câteva săptămâni, cinci într-o seară. Atunci începusem să uit, uitasem aproape totul. Pe tatăl meu nu-l mai cunoșteam deloc, doar pe mama o știam, dar nici pe ea nu foarte bine. Nu știam ce se întâmplă, unde sunt. Nu știam cine sunt. Acum vreo două săptămâni am mai făcut o convulsie și am început să iau iar tratament anticonvulsiv ca să mă fac bine. Cred că ăsta e cel mai bun sfat pe care l-aș da oricui « Încredere în doctori, că știu ei ce trebuie să facă ».”

Alex este unul dintre Copiii-Veterani care au inspirat clipul ”Veteranii” și care ne motivează să luptăm pentru a câștiga războiul cu boala.

Recrutăm luptători!

Împreună, #NoiFacemUnSpital!

Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă

Foto credit Dosar Veteran: Cornel Brad