Cadouri cu sens la sfârșit de clasa a VIII-a

Cadouri cu sens la sfârșit de clasa a VIII-a

8 iun 2023 | 4 min
Motivul meu

În clasa a III-a organizau un stand cu limonadă și donau banii strânși către Dăruiește Viață. Cinci ani mai târziu, la despărțirea de profesorii din gimnaziu, 20 de copii din Iași și părinții lor s-au gândit să le ofere acestora cadouri de pe Raftul de Fericire. Astfel, fiecare cadou înseamnă o donație pentru #NoiFacemUnSpital, Spitalul de Copii pe care îl construim împreună în București.


Cum le-a venit ideea


Apropiindu-se de sfârșitul clasei a VIII-a, una dintre frământările părinților a devenit aceea de a găsi un dar potrivit pentru profesorii copiilor, încercând totuși să nu cadă în capcana „micilor atenții”. Nici una dintre ideile propuse (cărți, flori sau agende personalizate) nu-i mulțumea în totalitate, deoarece aveau senzația că nu-i reprezintă pe copii. Astfel, decizia a fost amânată iar și iar, până cu o săptămână înainte de cursul festiv și de banchet, când ar fi avut nevoie de aceste daruri.


Într-o dimineață, un părinte care ducea doi copii din clasă către un festival unde urmau să participe a deschis radioul în mașină, lucru pe care-l făcea foarte rar. La Magic FM erau invitate Carmen și Oana, care povesteau despre formularele 230, despre stadiul Spitalului și despre cum mai puteau fi susținute programele asociației. Vorbind în mașină cu copiii despre proiect și despre cum ajutaseră și ei în trecut, aducându-și propria cărămidă la construcția Spitalului, le-a venit ideea. 


Propunerea de a alege daruri de pe site-ul Dăruiește Viață a fost foarte bine primită de copii și de părinți. Comanda a fost gata în timp util și toate s-au așezat la locul lor. „Am considerat că, procedând așa, gestul de a oferi un cadou profesorilor, gest care ar fi putut fi cel puțin nepotrivit, a devenit unul nobil, plin de valoare și sens”, ne-a spus Dana Joacă-Bine, fosta învățătoare a clasei și mama unuia dintre elevi.

 

WhatsApp Image 2023-05-26 at 10.24.54.jpeg

 

Emoții și mesaje la întâlnirea cu profesorii


Darurile au fost oferite după momentul în care elevii le-au mulțumit dascălilor, cărora li s-au adresat cu apelativul PROFESORII CARE INSPIRĂ.

 

Cei 18 elevi au prefațat înmânarea cadourilor cu următoarele cuvinte, fiecare dintre ei spunând câte o propoziție:


1) Am vrut să vă dăruim Ceva. 
2) Ceva care să vă amintească de noi. 
3) Ceva care să rămână peste timp. 
4) Ceva în care să punem o parte din sufletul nostru. 
5) Ceva în care să se regăsească o parte din sufletul vostru.
6) Ceva în care să unim sufletele noastre.
7) Ceva în care să punem o parte din lecțiile pe care le-am învățat în Paradis:
8) Lecția despre iubire.
9) Lecția despre bunătate.
10) Lecția despre atenția la nevoia celuilalt.
11) Lecția despre compasiune.
12) Lecția despre smerenie.
13) Lecția despre cum faptele mici, multiplicate, pot schimba lumea.
14) Lecția despre lucrul făcut cu sens.
15) Lecția despre puterea lui Împreună.
16) Am vrut ca acest Ceva să fie mai mult decât un lucru material.
17) Am vrut să fie speranță.
18) Am vrut să fie lumină și viață.

 

Acest mesaj a fost completat de mesajul părinților lor, care au transmis profesorilor următoarele:


1) Primiți acest dar pentru că munca Dumneavoastră a contat. 
2) Pentru că a fost despre copii.
3) Pentru că a fost despre încercare.
4) Pentru că a fost despre speranță.
5) Pentru că a fost despre educație.
6) Pentru că a fost despre suflet.
7) Pentru că a fost despre a încerca.
8) Pentru că a fost despre stăruință.
9) Pentru că a fost despre lucrul în echipă.
10) Pentru că a fost despre toți și despre fiecare.
11) Pentru că a fost despre a transmite mai departe. 
12) Pentru că a fost despre a împărtăși.
13) Pentru că a fost despre echilibru.
14) Pentru că a fost despre simplitate.
15) Pentru că a fost despre autenticitate.
16) Pentru că a fost despre dăruire.
17) Pentru că a fost despre viitor.
18) Primiți acest dar pentru că ne-ați inspirat.

 

cd29eb39-f20b-42d3-b1ee-dc6da3377723.jpg

 

Au rugat profesorii să deschidă cadourile, iar aceștia au rămas fără glas, în acel moment înțelegând complet mesajul copiilor și părinților.


„Bucuria tuturor a fost la cote maxime pentru că au avut astfel certitudinea că atât copiii, cât și părinții din această comunitate educațională au asimilat una dintre cele mai importante lecții de viață pe care profesorii de la Paradis International College se străduiesc s-o transmită fiecărei generații și anume să gândească dincolo de ei, să contribuie eficient, activ și constant la binele celorlalți.” – Dana Joacă-Bine
 

Mulțumim elevilor și părinților de la Paradis International College pentru inițiativă și pentru încredere.


Alte idei de implicare


Oricine poate să urmeze exemplul copiilor ca să-și arate prețuirea pentru cadrele didactice la final de an școlar. Iată câteva idei:

  • cadouri de pe Raftul de Fericire, unde fiecare cadou are dublă semnificație și face din profesori ambasadorii proiectului;
  • o diplomă la schimb: așa cum elevii primesc diplome, și profesorul poate primi un Certificat de Acționar în urma unei donații făcute de elevi și de părinți. Acesta poate fi personalizat cu numele profesorului și e o amintire frumoasă, numai bună de pus în ramă;
  • o campanie pe site: în loc de flori (care sunt frumoase, dar trecătoare), părinții pot face o campanie pe care o pot distribui în grupul lor și astfel pot avea împreună un impact pe termen lung.

 

Articol scris de Raluca Chifu


Donează pentru o șansă la viață

lei = 10 acțiuni