Blocul operator | Ce înseamnă SmartOR – Sistem inteligent de management al sălii de operație?

Blocul operator | Ce înseamnă SmartOR – Sistem inteligent de management al sălii de operație?

13 mar 2023 | 2 min
Jurnal de Spital

#NoiFacemUnSpital va avea primul bloc operator construit exclusiv din sticlă și cu tehnologii de ultimă generație. Ce înseamnă sistemul inteligent de management al sălii de operație și de ce este important? Află detalii în continuare și susține proiectul. Donează. Sponsorizează.

Ce presupune sistemul de video management?

Un sistem software care permite controlul și transmiterea informațiilor din sala de operație cu un minimum de efort. 

IMG_7664.JPG

 

Cum funcționează acest sistem?

  • Permite înregistrarea, stocarea și diseminarea informațiilor video din timpul intervențiilor în timp real, în cele mai bune condiții de siguranță; 
  • Se conectează securizat cu sistemele software ale spitalului pentru a afișa în timp real, în operație, toate informațiile relevante despre pacient cu minimum de efort din partea cadrelor medicale; 
  • Permite gestionarea și afișarea pe device-urile existente în sala de operație a tuturor informațiilor video captate în timpul operației (de exemplu, chirurgul poate alege ce imagine să se afișeze pe oricare dintre ecranele existente - imaginea captată de lampă, de endoscop etc.);
  • Permite comunicarea audio-video bidirecțională, securizată, din sala de operație în oricare alt spațiu(de exemplu, medicii pot transmite din sala de operație rezidenților, aceștia pot pune întrebări și li se poate răspunde)
  • Arată statusul unei săli de operație pe un ecran la intrare în sala de operație pentru a păstra în interior un mediu steril: dacă sala a fost sau nu dezinfectată, dacă se operează, care sunt datele intervenției, dacă se poate intra sau nu.

IMG_7656.JPG

 

Care sunt beneficiile pentru cadrele medicale?

  • Colaborare și coordonare în timp real între echipe prin transmisiune live;
  • Ușurință în procesul de predare pentru studenți și rezidenți;
  • Analiză ulterioară proceduri pentru îmbunătățire calitate act medical;
  • Acces simplificat la toate informațiile despre pacient fără a fi nevoie să se logheze în aplicații multiple; 
  • Reducere riscului de erori;
  • Creșterea eficienței prin simplificarea procedurilor (de exemplu, nu mai este nevoie de completarea de mână a fișei pacientului);
  • Trasabilitatea operațiunilor făcute în sala de operație pentru acces ulterior la informație.

Ce aduce pozitiv în experiența pacientului?

Calitatea actului medical, siguranța în timpul intervenției, acces ușor la informații despre intervenție.

 

Împreună, #NoiFacemUnSpital. Mulțumim pentru încredere.

Credit cover photo: Alexandru Busuioceanu


Donează pentru o șansă la viață

lei = 10 acțiuni