• en
  • fr
  • ro

Blog

Tu stii care sunt informatiile vitale cand ai cancer? Noi le-am gasit pentru tine

Petre este din Cluj si sufera de cancer de vezica. Medicii din Cluj il trateaza conform ghidurilor de tratament ESMO (European Society for Medical Oncology), cea mai prestigioasa asociatie a medicilor oncologi din Europa. Sunt ghiduri de tratament dupa care majoritatea medicilor oncologi din Romania isi ghideaza tratamentele, iar pe langa variantele pentru medici exista si unele pentru pacienti.

chimio

Un proiect de anvergura al Asociatiei Daruieste Viata, realizat cu sprijinul European Society for Medical Oncology (ESMO), urmareste sa ofere aceste ghiduri pentru pacienti si romanilor, pentru a le acorda acestor bolnavi cat mai multe sanse la viata.

In fiecare an, exista aproape 100.000 de romani pentru care viata pare ca s-a sfarsit odata cu primirea diagnosticului de cancer. Adevarul e cu totul altul: multi dintre ei au sanse mari sa traiasca chiar si zeci de ani dupa momentul diagnosticarii, daca sunt informati si tratati corect. Pentru multi dintre ei, din pacate, acesta e un lux.

Exista traduse in limba romana 16 ghiduri de tratament pentru tot atatea tipuri de cancere (cele mai frecvente si in Romania, si la nivel european).

Mai exact, este vorba despre ghidurile pentru urmatoarele tipuri de cancer: cancer de san, cancer de prostata, cancer de vezica, cancer de ficat, melanom, cancer de col uterin, cancer endometrial, cancer pancreatic, cancer de stomac, leucemie acuta mieloida, leucemie cronica mieloida, cancer esofagian, cancer colorectal, cancer de plamani, cancer de ovare, cancer epitelial. Acestea vor fi disponibile in curand pe site-ul www.daruiesteviata.ro si pe site-ul www.esmo.org.

Ghidurile sunt special destinate pacientilor si contin informatii medicale complexe, traduse pe intelesul lor: de ce apare fiecare tip de cancer, daca poate fi prevenit la rude, care sunt schemele de tratament, care sunt efectele secundare ale tratamentelor, ce trebuie sa faca pacientul dupa finalizarea tratamentului.

Ghidurile vor putea fi descarcate si pe telefon/tableta/iPad de pe site-ul www.daruiesteviata.ro. 

Acest proiect a fost posibil cu ajutorul Fundatiei Vodafone (care a sprijinit ideea prin programul Voluntar de profesie), al companiei La Roche (care a oferit fonduri pentru ca materialele informative sa fie printate si sa ajunga in spitale), al Agentiei GraffitiBBDO (care ne-a sprijinit in ceea ce priveste creatia). Alti numerosi voluntari ai asociatiei ne-au sprijinit cu traducerile iar medicii cu verificarea acestora). Tuturor le multumim, in numele bolnavilor de cancer care vor avea sansa sa stie mai multe despre boala lor si sa primesca tratamentul corect.

 

Share on FacebookTweet about this on Twitter
14.05.2015 Un comentariu
  • lavinia filos 21.05.2015 at 15:38 / Răspunde

    E bine. Cand esti bolnav te agati de orice. e bine sa fii informat,sa incerci atata timp cand organismul iti permite.stiu cum e!!!!

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.