• en
  • fr
  • ro

Blog

Când medicamentul oncologic poate fi înlocuit cu orice – Jurnal de pacient (4)

În România, boala vine, de multe ori, la pachet cu multe căutări – cauți medicul cel mai bun pentru tratament, cauți un spital care să-ți ofere condiții cât de cât decente, cauți și alte opinii medicale, cauți medicamente, cauți alți pacienți pentru recomandări. Iar atunci când ai cancer, aceste căutări te pot duce departe de casă, de la un medic la altul, de la un spital la altul. Și în toată această căutare trebuie să lupți cu una dintre cele mai grele boli, care îți macină organismul.

Alexandra*, pacienta noastră, ne povestește despre cum este plimbată între spitale și medici, fără a știi ce tratament o așteaptă și dacă este ceea ce trebuie.

IMG_0325

 

”2019, într-un centru regional de oncologie din România. În urma controlului de o lună de la chirurgie, medicul mă întreabă dacă am vorbit deja cu un oncolog.

<<Nu>>, răspund eu, <<Ziceați că îmi recomandați dvs. pe cineva după ce mă mai refac.>>

<<Da, vă trimit acum la cineva.>>

După o lungă sesiune de ping-pong telefonic, în care medicii se sună în contratimp și nu dau unul de altul, chirurgul iese în sala de așteptare și îmi spune: <<Mergeți acum la doctorul X, la cabinetul Y.>>

Împreună cu o altă pacientă cu același diagnostic, mă orientez prin labirintul de coridoare și ajung pe un hol înțesat de oameni. ÎN-ȚE-SAT. Holul, aveam să văd apoi, era <<sediul>> cabinetelor de Oncologie; îngust și friguros, fără niciun scaun pe care să te poți așeza. Ne alăturăm cozii de pacienți care așteaptă la cabinetul Y și aflăm că medicul e sus, pe secție, și că va coborî în curând. Discut cu asistenta, care mă trece pe listă, și mă înarmez cu răbdare. Am doar o lună de la o operație majoră, dar pot sta în picioare și se pare că exact asta voi face.

Nu știu cât timp trece. Oncologul coboară și începe consultațiile. Când vine rândul meu, intru în cabinet, mă sprijin pe patul de vizavi de biroul lui și mă întreabă (nu-mi dau seama dacă obosit sau agasat) cu ce mă poate ajuta. Îi descriu situația și îi arăt rezultatul examenului histopatologic. E nevoie de chimioterapie.

<<Dar n-ați vrea dumneavoastră să faceți asta la dvs. acasă, în orașul unde locuiți?>>
<<Sigur, dacă credeți că am la fel de multe șanse și acolo, și aici.>>
<<Păi șansele sunt la fel – medicamentul e același peste tot.>>
<<Cum credeți.>>

Nu sunt deloc convinsă. De altfel, nimeni nu mi-a recomandat să plec acasă până acum. Chiar și chirurgul, după operație, m-a lăsat să înțeleg că ar fi mai bine să rămân aici pentru chimioterapie. Oncologul se oferă să sune o doctoriță din orașul meu, o fostă colegă de rezidențiat, și să discute despre cazul meu. O găsește repede la telefon și, după câteva politețuri, ajunge la întrebarea esențială.

<<Am o pacientă de la voi din oraș, are nevoie de chimioterapie și aș vrea s-o trimit la voi. Spune-mi, aveți Cisplatin?>>

<<N-aveți. Dar ce aveți?>>

<<Da, bine. O trimit să te caute.>>

Apoi se întoarce spre mine.

<<Da, mergeți la spitalul județean, o căutați pe doctorița Z (sau pe altcineva, dacă preferați – toți sunt medici buni acolo) și faceți chimioterapia.>>

Mai fac o încercare de dialog.

<<Și totuși, îmi puteți spune un prognostic, un interval de timp?>>
<<Nu știu ce să vă spun… e complicat. Nu mă pot băga. Uitați-vă la rezultat, boala e avansată… E târziu, e târziu. Târziu.>>

Pe hol, aceeași coadă de pacienți care așteaptă. <<Colega>> cu care am venit de la chirurgie încearcă să mă abordeze, însă deja n-o mai aud. <<E târziu>>, medicamentele potrivite nu există, și totuși tocmai am fost pasată spitalului de provincie de care toată lumea mi-a spus să fug.” – Alexandra

 

*Alexandra este pseudonim, pacienta dorind să-și păstreze anonimatul.

Share on FacebookTweet about this on Twitter
18.06.2019 Nu sunt comentarii

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.