• en
  • fr
  • ro

Blog

Se pregateste interzicerea saloanelor de bronzat

Dupa ce in Australia, Brazilia si mai multe state din SUA au fost interzise saloanele de bronzat artificial, masura ajunge si in Europa. Sindicatul Național al Dermatologilor din Franța a cerut sa se interzica folosira razelor ultraviolete artificiale, dupa ce a fost facut public rezultatul unui studiu.

cancer de piele ABCDE

Unii specialiști din domeniu ascund riscurile pentru sanatate ale razelor UV artificiale, a aratat un sondaj publicat cu cateva zile în urmă. Din 50 de cliente care au mers la centre de bronzare in cinci mari orașe din Franța — Lille, Lyon, Marsilia, Paris și Strasbourg—, trei sferturi nu au primit nicio avertizare cu privire la pericolele radiatiilor. Cu toate acestea, unele erau insarcinate în cinci luni sau mai mult — categorie la care reglementările in vigoare interzic această practica. Altele aveau un fototip de piele incompatibil cu ședințele de UV artificiale, fapt ce trebuia verificat de specialistii salonului, potrivit agerpres.ro

Sindicatul Național al Dermatologilor din Franța a cerut de asemenea, campanii de prevenire „pentru a lupta împotriva riscurilor pentru sănătate pe care le reprezintă razele ultraviolete naturale sau artificiale, sursă de cancere de piele și mai ales de melanom, ale căror consecințe medicale sunt costisitoare pentru sănătatea publică’.

Potrivit unui buletin epidemiologic săptămânal din 2012 al Institutului Național pentru Supravegherea Sănătății Publice din Franța, utilizarea lămpilor de bronzare ar cauza între 19 și 76 decese pe an urmare a melanomului cutanat. Institutul prevede că, în următorii treizeci de ani, între 500 și 2.000 de decese ar putea surveni din cauza ultravioletelor artificiale.

Expunerea la radiații UV artificiale a fost recunoscută drept una dintre principalele cauze ale creșterii puternice a cazurilor de cancer de piele de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care nu recomandă utilizarea cabinelor de bronzat din anul 2003. Această practică a fost de asemenea inclusă în grupul agenților cancerigeni pentru om de către Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC), în 2009.

Si dermatologii romani atrag atentia ca a crescut numarul cazurilor de cancere agresive de piele, in special in randul femeilor.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
28.01.2015 Nu sunt comentarii

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.