• en
  • fr
  • ro

Televizoare pentru copiii din sectia de oncologie a Institutului Clinic Fundeni

Suma investita:

8.050 euro

Data lansarii proiectului:
iunie 2014
Data finalizarii proiectului:
august 2014
Detaliile proiectului

O postare pe Facebook in iunie 2014 si sprijinul celor peste 12.000 de prieteni virtuali ai asociatiei care au dat share postarii, ne-au ajutat sa strangem in doua saptamani, 26 de televizoare. Multumirile noastre se indreapta acum catre toti cei care au contribuit la aceasta campanie, atat persoane fizice, cat si companii. Retailerul electro IT DOMO s-a alaturat campaniei, donand acestei cauze 12 televizoare noi marca LG.

Povestile celor care au donat sunt emotionante si ne-au aratat ca ideile frumoase, cu suflet, sunt la fel de importante ca sprijinul material. Mama unei fetite care s-a tratat de leucemie a donat, din putinul ei, chiar daca este somera; un medic dintr-o clinica privata, care a facut rezidentiatul in clinica de oncologie de la Fundeni, si-a mobilizat colegii sa doneze; un roman din strainatate s-a ras in cap cand a strans bani pentru donatie de la prieteni, in semn de multumire si de solidaritate cu copiii bolnavi.

Scopul proiectului:

Un cadou oferit copiilor internati in sectiile de oncologie, ca sa treaca mai repede clipele de suferinta!

La sectia de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni sunt internati constant cate 40 de copii, alaturi de cate un parinte. Daca pe partea de tratament medical si dotari lucrurile stau binisor si, oricum, ceea ce ar mai trebui facut necesita timp si costuri foarte mari, copiii internati aici au o nevoie extrem de simpla pentru ca timpul lor sa treaca mai usor.

Situatia initiala:

Te-ai gandit vreodata cat petrece un copil diagnosticat cu leucemie in spital? Este vorba despre 12 luni in primul an de tratament la un pacient cu risc crescut si minimum sase luni pentru o forma de risc standard.

Acesti copii nu au acces la nicio forma de distractie si, de multe ori, chiar si interactiunea cu alti copii le este interzisa. Singura forma posibila de divertisment pentru ei ar fi televizorul. Pana si inchisorile sunt dotate in momentul de fata cu asa ceva, dar spitalele, din nefericire nu, sau aparatele existente sunt foarte vechi si nefunctionale.

Rezultate:

Le multumim tuturor celor care ne-au donat televizoare, bani, sau au contribuit chiar si cu un share la realizarea scopului nostru. 23 de televizoare au fost montate la Institutul Clinic Fundeni si 3 televizoare la Spitalul Universitar de Urgenta Elias.

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+