• en
  • fr
  • ro

Articole medicale

Lipsa de medicamente oncologice în România și conceptul de “advocacy groups” din limba engleză. Cum se leagă cele două?

Lipsa de medicamente oncologice este o problemă la nivel european, dar gravitatea acestei probleme diferă de la o țară la alta. Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO) a realizat un raport împreună cu The Economist Intelligence Unit prin care descrie situația și vine cu propuneri pentru soluționarea problemelor la nivel european. România are privilegiul de a face parte din comunitatea europeană și este răspunderea noastră, a tuturor, de a ridica standardele societății românești la acest nivel.

Copii diagnosticati cu cancer_2

Din acest motiv, Dăruiește Viață își propune să se implice activ în implementarea recomandărilor făcute de ESMO prin acțiuni de “advocacy”. Acest termen, care încă nu are o traducere coerentă în limba română, presupune mișcări susținute din partea societății civile de a pune presiune asupra autorităților pentru soluționarea unor probleme relevante.

În Statele Unite, precum și în Europa de Vest, aceste “advocacy groups” sunt un element cheie în dezvoltarea societăților respective – astfel, multe realizări din sănătate, educație, infrastructură, mediu sunt rezultatul direct al presiunii unor grupuri de cetățeni implicați – ONG-uri, dar și asociații de doctori, profesori, ingineri, sportivi etc. Faptul că încă nu există o traducere pertinentă a termenului de “advocacy” în limba română spune multe despre un trecut comunist în care dreptul cetățenilor de a se implica activ era practic inexistent. Totuși, prezentul sună bine, tot mai mulți oameni sunt dornici să aducă o schimbare, iar ideea de advocacy este tot mai des prezentă.

Revenind la lipsa de medicamente oncologice din România, Dăruiește Viață își propune să constituie un grup puternic de “advocacy” pe această temă. Pentru început, vă prezentăm soluțiile celor de la ESMO pentru lipsa de medicamente pentru bolnavii de cancer. De ce? Pentru că ne-am săturat de probleme. 

  • Soluția nr. 1: Legislație pentru ca producătorii de medicamente să anunțe din timp o viitoare lipsă.
  • Soluția nr. 2: Crearea unei echipe dedicate stabilirii unui plan strategic la nivel național.
  • Soluția nr. 3: O platformă online prin care medicii și pacienții să raporteze lipsa.
  • Soluția nr. 4: Stabilirea unor liste de medicamente esențiale care nu pot lipsi sub nicio formă.
  • Soluția nr. 5: Introducerea de stimulente pentru producători.
  • Soluția nr. 6: Stabilirea unor modele clare de achiziționare a medicamentelor.

Trei dintre aceste soluții (soluțiile 3, 4 și 6) au fost deja demarate în anul 2016 – la două dintre ele s-a renunțat, dar soluția nr. 3 persistă. Începând cu 2016, există o platformă online pe care românii pot raporta lipsa unui medicament. Aceasta trebuie folosită! 

Lucrurile pot merge înspre bine, nu doar înspre rău. Totuși, e cale lungă până departe. Dar asta cere muncă și multă perseverență. Precum și grupuri de advocacy care să se lupte pentru o societate mai bună. Hai că se poate!

http://www.eiu.com/graphics/marketing/pdf/ESMO-Cancer-medicines-shortages.pdf

www.medicamente-lipsa.ro

Autor: Diana Bran

 
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
4.10.2017 Nu sunt comentarii
Pe aceeasi tema:

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.