• en
  • fr
  • ro

Blog

Etapele de realizare a proiectului „Spitalul Dăruiește Viață”

Jurnal de Spital | Statusul proiectului

16 octombrie 2018

Asociația Dăruiește Viață a deschis porțile șantierului din curtea Spitalului de Copii „Marie Curie” din București, în cadrul unui eveniment special, tuturor susținătorilor proiectului de construcție a Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Participanții au fost invitați să scrie mesaje adresate generațiilor viitoare, un gând despre ce înseamnă solidaritatea și mobilizarea unei întregi comunități pentru o cauză umanitară. Aceste mesaje au fost introduse, alături de alte peste 2000 de gânduri primite de la donatori, într-o capsulă metalică, ce a fost așezată la temelia Spitalului „Dăruiește Viață”.

Pe șantier, invitații au asistat la turnarea fundatiei Spitalului – plotul 2. 70 de betoniere au turnat beton timp de 18 ore. Turnarea fundației pentru plotul 1 s-a realizat în perioada iunie-septembrie, acum se lucrează la etajul 1.

Spitalul Daruieste Viata_stadiu proiect_16.10.2018

Septembrie 2018

S-a turnat jumătate din fundația Spitalului „Dăruiește Viață”, precum și corpul care extinde departamentul de imagistică al Spitalului „Marie Curie”, unde vor fi spațiile pentru un nou RMN și un nou CT, precum și spațiile dedicate anestezierii pacientului copil. S-au construit buncărele pentru radioterapie, împreună cu zona de pregătire pacienți. Estimăm că în luna decembrie vom ajunge cu structura spitalului la etajul 3 din cele 6.

25 sept_panorama

August 2018

În luna august s-au semnat planurile pentru neurochirurgie, planurile pentru zona de imagistică, RMN, CT, Ecografie și planurile pentru chirurgie oncologică. Se lucrează acum la buncărele pentru radioterapie, zona de pregătire pacienți, culoare și casa liftului.

IMG-20180827-WA0009

9 iulie 2018. Turnarea radierului plot I a durat 12 ore, de la 4 PM la 4 AM. 600 mc de beton. 70 de betoniere.

Santier 9 iul 2018_3

Iunie 2018

Cu mare bucurie și emoție anunțăm că s-a turnat primul beton la fundația Spitalului „Dăruiește Viață”.

Spitalul DV_primul beton_2

Lucrările pe șantier nu au fost scutite de obstacole. Buldozerele au dat peste betoane, întârziind procesul de lucru, iar picamerele nu au putut lucra decât după-amiaza, întrucât vibrațiile afectau activitatea din blocul operator al Spitalului “Marie Curie”.

Acum am intrat în linie dreaptă pentru turnarea fundației, urmând ca pe timpul verii să privim cu mândrie cum se ridică, etaj după etaj, Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Luna aceasta am avut și bucuria de a fi recompensați cu Marele Premiu la Gala Societății Civile.

Marele Premiu_Gala Societatii Civile

Martie 2018

În data de 30 martie, Asociația Dăruiește Viață a semnat contractul cu firma de construcție desemnată câștigătoare: Consola Grup.

IMG_0681

La începutul lunii martie, Comisia de Selecție (formată din reprezentanți ai sponsorilor, managerul de proiect – Laurent Pierredon, arhitecta Raluca Șoaită și voluntarul Asociației Dăruiește Viață – Stefan Poenaru) a selectat pentru licitația finală 4 dintre cele 9 oferte primite în luna februarie, pentru Spitalul Dăruiește Viață.

În data de 6 martie a avut loc deschiderea celor 4 oferte finale. Au rămas în cursă 2 ofertanți cu care se vor desfășura negocierile finale, pentru desemnarea constructorului Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Februarie 2018

Perioada 27 ianuarie – 16 februarie a fost alocată primirii ofertelor. Nouă companii au trimis oferte, în plic închis, la sediul asociației. Toate plicurile au fost deschise în prezența membrilor comisiei, pe 19 februarie, h 10:00, la sediul Casei de avocatura Biris Goran SPARL, care ne oferă asistență și supervizare probono a întregului proces. S-a făcut o centralizare a ofertelor și s-au înregistrat într-un proces verbal, semnat de fiecare membru al comisiei.

Membrii Comisiei de Selecție participanți la prima întâlnire au fost: Gabriel Avasiloaei – specialist desemnat de Mega Image, Ioana Brătan și Roxana Ciupag – desemnate de Engie Romania, Anghel Ion Cristian – din partea Max Bet, Raluca Șoaită – arhitecta proiectului, Laurent Pierredon – project manager, Ștefan Poenaru – voluntar Asociația Dăruiește Viață.

În prezența tuturor membrilor comisiei de specialiști, Dl Laurent Pierredon a deschis ofertele primite de la: Axa Invest SRL, Melsam, Seli Rom Construct SRL, Comico Oltenia SA, Strabag SRL, Emi International, Consola Grup, Conarg AG, DevBon.

În următoarea perioadă, membrii comisiei de specialiști vor proceda la studierea conținutului fiecărei oferte în vederea desemnării ofertelor finaliste, urmând a stabili apoi data următoarei reuniuni, ce va avea loc cu scopul selecției finale a ofertei câștigătoare.

Ianuarie 2018

Peste 100.000 de donatori, persoane fizice și juridice, au răspuns campaniei lansate de Asociația Dăruiește Viață în luna decembrie 2017, donând peste 4 milioane de euro în numai 3 săptămâni pentru proiectul organizației de a construi PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Suma este un record, fiind cea mai mare obținută până acum în urma unei campanii de strângere de fonduri lansate de un ONG în România, în doar trei săptămâni.

În condițiile în care, 2017 a fost ultimul an în care companiile cu cifră de afaceri sub un milion de euro au mai putut redirecționa 20% din impozitul pe profit către un proiect al unui ONG, campania lansată la începutul lunii decembrie a mobilizat peste 1200 de companii să devină Fondatori ai Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, prin „facilitatea fiscală 20%”. Lor li s-a alăturat  o mare comunitate de donatori persoane fizice, care au contribuit prin SMS la 8844 cu mesajul SPITAL, prin donații pe platforma online de strângere de fonduri Bursa de Fericire, precum și prin virament bancar din țară și din străinătate, în contul Asociației Dăruiește Viață.

“A fost o mobilizare fără precedent. Mii de oameni ne-au sunat, ne-au scris email-uri, ne-au lăsat mesaje pe paginile de facebook, pentru a dona, pentru a semna contracte, pentru a se informa despre proiectul nostru. Eu vreau să le mulțumesc public, atât în numele nostru, al echipei Dăruiește Viață, cât și în numele medicilor și al copiilor care vor beneficia de tratament în noul spital, pe care îl facem împreună”, spune Carmen Uscatu – președintele Asociației.

foto_macheta Spitalului Daruieste Viata_1

Până la acest moment, Asociația a obținut toate avizele necesare și a dat startul lucrărilor efective, în curtea Spitalului „Marie Curie” din București. A fost finalizată demolarea clădirilor vechi pentru eliberarea terenului pe care va fi ridicată noua construcție și au început lucrările de deviere a traseelor de utilități. Faza construcției efective este prevăzută să demareze la începutul lunii martie, în funcție de condițiile meteo, cu realizarea lucrărilor de structură.

Succesul campaniei lansate de Asociația Dăruiește Viață face posibilă nu numai implementarea proiectului în etapele și la termenele planificate, ci și dezvoltarea proiectului inițial pe o nouă direcție. Astfel, Asociația Dăruiește Viață își propune o extindere a proiectului de construire a Primului Spital de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România, cu adăugarea unui bloc operator modern, precum și a altor departamente absolut necesare în tratamentul complex al copilului bolnav de cancer, extindere pentru care va continua strângerea de fonduri.

6_ImagineEXTERIOR 1

Persoanele fizice pot susține proiectele noastre astfel:

  • Redirecționarea a 2% din impozitul pe venit către Asociația Dăruiește Viață, descărcând formularul de pe ro/redirectioneaza-2, urmând a fi apoi completat cu datele personale, semnat și depus personal sau prin poștă, la sediul ANAF corespunzător
  • Donații online pe ro/investeste
  • SMS la 8844 cu mesajul SPITAL – o investiție de 2 euro pe lună
  • SMS la 8864 cu mesajul SPITAL – o investiție de 4 euro pe lună

Decembrie 2017

Asociația Dăruiește Viață a început lucrările de șantier pentru construirea PRIMULUI SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Este pentru prima dată când, în România, un ONG construiește un spital de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări și este ultimul Crăciun în care 80% dintre firme mai pot decide să redirecționeze 20% din impozitul pe profit.

În România, 1 din 2 COPII BOLNAVI DE CANCER MOARE, în timp ce, în Europa 80% dintre ei TRĂIESC. În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, Asociația Dăruiește Viață și-a asumat misiunea de a ridica PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România, cu o investiție estimată la 8.000.000 de euro.

Un tur virtual al Spitalului Dăruiește Viață, ce va fi construit în curtea Spitalului de Copii Marie Curie din București este disponibil la acest link.

Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România va fi construit în baza unui proiect arhitectonic conform standardelor internaționale. Vor fi 52 de paturi în Secția de Oncologie pentru internare continuă, 10 paturi pentru secția de Chirurgie Oncologică, 25 paturi în Departamentul Ambulator, 10 Camere Sterile, 1 compartiment pentru Radioterapie, săli pentru activități educaționale și recreere, bibliotecă și cinema, iar părinții vor avea paturi lângă paturile copiilor, pentru a putea sta cu ei în spital, în condiții civilizate. Definirea funcționalităților și dimensionarea spațiilor au fost realizate cu o echipă de consultanți francezi, specializați în construcția de spitale în Europa, ei fiind cei care au supervizat designul medical al întregului spațiu, integrând toate procedurile medicale și itinerariul micuților pacienți, astfel încât să poată fi respectate toate protocoalele la care aceștia sunt supuși pe parcursul tratamentului și să scadă riscul de a dezvolta infecții.

„Ne-am propus să schimbăm conceptul spitalelor prin acest proiect. Când copiii intră în spital vor intra de fapt într-un spațiu al jocului, vom avea săli tematice, o terasă în aer liber, o bibliotecă, o sală de sport, unde copiii vor putea să aibă diverse activități, să nu se plictisească. Tema conceptului este „Copacul vieții” – în interior, copiii vor avea diferite lumi. Buncărul de radioterapie va fi o lume a apelor subterane, sau vizuina unui arici. Vom lansa și o aplicație, astfel încât copiii să poată avea contact și cu lumea exterioară atunci când sunt în spital. Ce ne dorim este ca în momentul când vin la spital, și copiii și părinții să nu aibă această teamă pe care o resimt acum.” (Arhitecta proiectului, Raluca Șoaită)

 

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
28.09.2018 Nu sunt comentarii
Pe aceeasi tema:

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.