• en
  • fr
  • ro

Blog

Când te lupți pentru un loc la chimioterapie – Jurnal de pacient (2)

Cancerul este o boală a luptei. Și a așteptării. Te lupți cu tine, cu diagnosticul, cu prognosticul. Și aștepți. Aștepți rezultatele, aștepți să vezi cum evoluează boala, cum primește organismul tău tratamentul. Apoi o iei de la capăt. Cancerul nu ar trebui, însă, să fie o boală în care te lupți cu Sistemul pentru a primi tratament în condițiile de care ai nevoie pentru a putea lupta cu boala. Sau cu ceilalți.

Continuăm astăzi Jurnalul de Pacient cu povestea Alexandrei* și câteva ore din viața unui pacient care se zbate pentru un loc la chimioterapie.

chimioterapie

”Zi de primăvară târzie. A plouat zilele trecute și aerul parcă e mai curat, verdele frunzelor mai intens. În fața scărilor, doi pisoi de vreo lună se joacă, ascunzându-se printre frunzele tufișurilor și sărind unul în spatele celuilalt. Ai putea să stai și să-i privești cu orele, uitând de viața ta. Când privești niște ființe care se bucură efectiv de fiecare clipă, ai impresia că boala nu poate fi decât un vis.

 

Înăuntru, însă, e altă poveste. Secretariatul vuiește de vestea că astăzi se așteaptă 90 de pacienți, toți urmând a fi văzuți de aceeași echipă medicală. Pe holul îngust, cu bănci de lemn de o parte și de alta, mai bine de 20 de persoane așteaptă deja la rând. Unii sunt aici pentru consultații, pentru monitorizarea evoluției, unii pentru rețete, iar alții pentru chimioterapie. Te-ai aștepta ca aceștia din urmă să fie mai ușor de recunoscut, dar nu e întotdeauna așa. Într-adevăr, unii sunt mai slabi, mai trași la față, fără sprâncene sau fără par. Alții, însă, arată la fel ca orice pacient. Îmbrăcați comod, liniștiți, gata de treabă. Ar putea fi persoana care a stat lângă tine în tramvai sau clientul din urma ta, de la bancă.

 

Mai greu e cu locurile. Există un număr limitat de fotolii pentru chimioterapie, iar bolnavii vin de dimineață să și le ocupe, apoi le păzesc cu grijă, ca să nu fie furate de altcineva. După prânz încep să vină perfuziile cu tratamente preparate. Uneori, tratamentul sosește, dar pacientul încă nu are loc, așa că nu-i rămâne decât să aștepte pe coridor sau să ceară un scaun de la bolnavii de acolo și să-l aducă în sala de chimioterapie deja supraaglomerată. Alteori se iscă certuri, deoarece pacienții preferă să-și țină locurile ocupate chiar dacă tratamentul lor încă n-a sosit, iar lucrurile se întârzie și mai mult. Cum spune domnul de lângă mine: <Nu-i destul că suntem bolnavi, trebuie să mai fim și răi?>

 

În final, boala nu ne schimbă întotdeauna. Rămânem oameni, fiecare cu propriile trăsături. Unii mai egocentrici, păzindu-ne locurile cu orice preț, alții mai generoși, dispuși să renunțăm la propriul scaun ca să cruțăm pe cineva de așteptarea epuizantă. Unii dispuși să vedem partea frumoasă a lucrurilor, să ascultăm păsările care cântă în curte și să admirăm frunzele copacilor, alții înrăiți de suferință, pregătiți să se bată până la sânge cu boala, cu sistemul sau cu oricine altcineva. În fond, nici nu-mi dau seama cum e mai bine: să visezi și să admiri sau să te ancorezi în prezent și să lupți. Și cine sunt eu ca să stabilesc asta?” – Alexandra, pacient

 

*Alexandra este un pseudonim, pacienta dorind să-și păstreze anonimatul.

Share on FacebookTweet about this on Twitter
13.05.2019 Nu sunt comentarii

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.