• en
  • fr
  • ro

Blog

Bolnavul de cancer in Romania – intre suferinta, disperare si neputinta

Din ciclul „daca nu te omoara boala, te omoara sistemul”, va prezentam astazi povestea Ancai. Nu o cheama asa, dar din motive lesne de inteles, nu o sa-i dezvaluim identitatea, o sa o numim, simplu, Anca.

tristete

Totul a inceput in 2009 cand a fost diagnosticata cu adenocarcinom sigmoidian Gl. A urmat, firesc, interventia chirurgicala. Cure de radioterapie, citostatice si tot felul de tratamente. Din pacate, in 2011, bolala a recidivat. Au urmat alte interventii chirurgicale. Parasita de cele 2 fete care ar fi trebuit sa-i fie sprijin, Anca a fost nevoita sa-si vanda apartamentul pentru a se putea trata. In iarna acestui an, nestiind incotro s-o mai apuce, ne-a contactat la Asociatia Daruieste Viata. Era disperata ca la reevaluarea anuala, medicul de expertiza din orasul dansei ii luase un grad la pensia de invaliditate, o trecuse din II in III si o si amenintase ca daca se duce sa-l reclame o sa ramana fara pensie de tot. I-a „aruncat” in fata justificarea ca „daca dupa 5 ani cancerul nu recidiveaza, ti se ia gradul„. Revoltate, am pornit lupta in locul Ancai. Ea era oricum invinsa de boala, de griji, de sistem. Dupa o serie de adrese trimise de catre noi la Casa Judeteana de Pensii de care apartine orasul dansei de domiciliu, am obtinut ca dosarul sa fie trimis spre verificare Institutului National de Expertiza si Recuperarea Capacitatii de Munca, de unde a fost chemata pentru o reevaluare. Am considerat acest lucru un prim pas spre victorie. Nu a fost nicidecum asa. Aici nu au mai incadrat-o in niciun grad de invaliditate, au considerat ca s-a vindecat si ca are capacitate deplina de munca si, implicit, i-a fost sistata pensia, si asa neindestulatoare traiului de zi cu zi si nevoilor unui bolnav de cancer!

Chmioterapia Ucide Pacientii Bolnavi de Cancer de 4 Ori Mai Repede

In ciuda denumirii serioase, acest institut s-a dovedit a fi o unitate sanitara unde bataia de joc primeaza si grija si empatia pentru pacient si respectul fata de drepturile sale sunt notiuni total necunoscute. Pornind de la faptul ca pacientii, dupa ce si-au facut formele de internare, trebuie sa astepte cu orele in hol pentru a veni o infirmiera care sa-i conduca la saloanele lor, imbracati doar in pijamale, in picioare (nu exista scaune sau banci), intr-un curent de neimaginat si terminand cu indiferenta cadrelor medicale si superficialitatea cu care se fac aceste reevaluari. De fapt nici nu le poti numi asa, atat timp cat singurele analize pe care i le-au facut Ancai, au fost o hemoleucograma, un EKG si niste markeri tumorali. Atat! Nu un PET CT, nu un RMN, nu un consult la un medic oncolog! Comisia de evaluare si control a acestui institut nu face nici ea nota discordanta. Se foloseste un limbaj suburban, jignitor si marginalizant. Citam: „daca nu te c..i si nu te p..i pe tine, nu ai nimic draga!„. De intrebat, esti liber sa intrebi ce vrei ca oricum nu iti spune nimeni nimic. Singura explicatie, fluturata de altfel peste tot, ca un stindard si devenita deja cliseu este ca „daca dupa 5 ani cancerul nu recidiveaza, ti se ia gradul„. Nesustinuta insa de niciun act normativ. Este doar un criteriu intern, adoptat ad-hoc de catre toate comisiile si medicii de expertiza. Pe ce baza, nu se stie. Este un subiect tabu. Si uite cum statul a facut economie de 2 lei pensia de invaliditate a Ancai si economia tarii progreseaza pentru ca trebuie sa se duca ea sa munceasca. Chiar daca nu poate! Si chiar daca pe un om bolnav de cancer in pragul varstei de 50 de ani nu il mai angajeaza oricum nimeni. Se merge pe principiul selectiei naturale, daca n-ai murit de cancer, mori de foame. I-am contestat mai departe decizia la un for superior, Comisia superioara a Institutului. Aici, la reevaluare, si-a primit inapoi gradul III. Nu pe o boala oncologica. Pe probleme psihice. Pentru ca in tot acest timp, rapusa de frica recidivei bolii, a grijei zilei de maine si de nedreptati, Anca a clacat. Nu a invins-o boala, a invins-o sistemul. Un sistem medical care a transformat-o si intr-un caz social.

Tragedia este ca Anca nu reprezinta un caz singular. Suntem convinse ca sunt mii, poate zeci de mii de persoane in situatia ei. Victime ale sistemelor prost gandite, ale actelor normative ambigue, ale indiferentei unora dintre cadrele medicale. Ce sanse are un bolnav de cancer pensionat pe caz de boala sa se reintegreze pe piata muncii in cazul in care este considerat, dupa un timp, apt de munca, mai ales daca are o varsta mai inaintata? Niciuna. Si uite asa unii dintre ei isi doresc ca boala sa nu le fie in remisie pentru ca, paradoxal, inseamna o condamnare la moarte.

Ca o ironie a sortii, ce a nemultumit-o initial si a facut-o sa se revolte pe Anca (gradul III de invaliditate) acum o face sa zambeasca si sa resufle usurata. Nu mai conteaza ce i se cuvenea de drept, i s-a pus pumnul in gura si a fost redusa la tacere. A vazut ca se poate si mai rau de atat. Sistemul sanitar a ingenuncheat-o, a depersonalizat-o si s-a jucat cu mintea ei cum a vrut.

Un text de: ROXANA DASCALU

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
18.08.2016 Nu sunt comentarii

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.