Personal | Oana: „Curaj nu înseamnă să nu-ți fie frică, ci să-ți depășești frica”

Oana Gheorghiu aduce pacea și glumele în biroul nostru, dar și termenele, cifrele, normele. Întâmpină necunoscutul cu pragmatism, vede problemele și găsește soluții. Când lucrurile nu ies așa cum am planificat (se mai întâmplă), Oana știe cum să vorbim despre asta: spunând adevărul.

Hai să ne cunoști mai de aproape. În total, suntem 9 oameni în echipa Dăruiește Viață. 9 + alți peste 350.000 de donatori. Împreună schimbăm sistemul medical din România.

Credit foto: Cornel Brad

„Uneori e nevoie să te detașezi și să privești lucrurile un pic și cu umor, pentru că uneori n-ai soluții și atunci ce poți să faci? Doar să râzi.” – Oana Gheorghiu

În urma unei solicitări de ajutor pe care a primit-o pe mail, Oana a hotărât să se dedice implicării sociale alături de Carmen Uscatu. Între timp, au fondat Dăruiește Viață. Se implică activ în responsabilizarea românilor privind deciziile care le influențează viitorul. Astăzi, am povestit despre reguli, vulnerabilitate, umor și schimbări.

Cum îți petreci timpul liber?

Îmi place să citesc, să mă uit la filme... Duc o bătălie cu mine pe timpul meu liber, așa că încerc să îmi fac un program: uite, o să citesc atâtea pagini sau o oră, după care o să mă uit la un film sau la un episod dintr-un serial. Îmi place să mă văd cu prietenii la un pahar de vin. Îmi place să dansez. Mă duc la step dance și acolo îmi descarc presiunea și mi se golește creierul de gânduri și de griji.

Stepul are multe reguli. Ai putea să-mi dai un exemplu de regulă sau principiu care ți-a prins bine pe plan personal?

Ne este greu să primim feedback negativ – îl considerăm legat de persoana noastră și nu de ceea ce am făcut. Nu admitem că putem să greșim sau, dacă greșim, încercăm să ne eschivăm cumva. Așa e la noi în școală: ești vânat și încerci să scapi. De câte ori primesc un feedback negativ, trebuie să trag aer în piept și să-mi amintesc că, de fapt, nu e despre felul în care eu sunt, ci despre felul în care eu am făcut un lucru. Și e o mare diferență.

A fost vreo situație în care te-a afectat sau te-a impulsionat să înveți dintr-o greșeală?

Îmi doresc de la mine să pot să-mi asum greșelile. Și, recunosc, nu e întotdeauna ușor, asta e greu pentru oricine. Asumarea e o problemă generală în România. Am învățat că un refuz nu înseamnă o respingere a mea, ci o nepotrivire în acel moment cu cineva. Noi le cerem mereu oamenilor, să ne ajute, să facă lucruri pentru asociație. Uneori, oamenii refuză sau se eschivează sau nu mai răspund. Am învățat să nu luam niciun refuz personal, să nu ne supărăm și să revenim peste o vreme.

În multe statusuri de pe Facebook îi cerți pe ceilalți, dar o faci întotdeauna cu umor și cu ironie. La ce ne ajută umorul și ironia?

Îi „cert” pe politicieni. Și pe oameni, că nu sunt mai implicați și că nu cer mai mult de la autorități. Uneori o fac cu umor, cum zici... Pe mine umorul m-a ajutat foarte mult. Îmi face mie bine și trec mai ușor prin lucrurile care mă supără. Îmi place să nu mă iau nici măcar pe mine prea în serios întotdeauna și uneori râd și de mine. Am o formă de autoironie. Cred că umorul e important și cred că poporul român, dacă are ceva bun, are asta: să facă haz de necaz. Uneori e nevoie să te detașezi și să privești lucrurile un pic și cu umor, pentru că uneori n-ai soluții și atunci ce poți să faci? Doar să râzi.

Întâmpini multe provocări, există și foarte multă presiune. Ce te face să mergi înainte?

Eu cred cu tărie că lucrurile vor merge bine. Nu-mi închipui niciodată că o să fie rău. Văd lucrurile care nu merg, văd răul care se întâmplă, dar văd întotdeauna o soluție în viitor și că va fi mai bine. Îmi aduc aminte când am început noi, nimeni nu credea că o să reușim. Toți în jurul nostru spuneau „Nu veți putea! Nu... E greu... O să vă oprească. N-o să vă dea terenul.” Eu atunci cu toată ființa mea credeam că nu-i adevărat și că noi o să reușim. Dacă tu crezi cu adevărat că o să se întâmple, chiar o să se întâmple.

Dacă ar fi s-o iei de la capăt, ai mai face-o?

E tare bine, când începi ceva, că nu știi exact. Când am început asociația, nu știam nimic despre ONG-uri, reguli, campanii, PR. Eu lucrasem într-o zonă de logistică și n-aveam nicio treabă cu toate astea. Și atunci n-aveam nicio limită. Mi se părea că totul e despre bun simț. Dacă lucrurile alea au sens pentru mine și mi se par de bun simț, înseamnă că pot să le fac și cam așa au mers lucrurile. Acum, probabil, știind mai multe reguli, aș fi tentată să mai pun niște limite. Când ajungi să știi foarte multe, începi să vezi limitele și să anticipezi că unele lucruri n-or să meargă – și uneori îmi pare rău că știu.

Care a fost momentul când ți-ai dat seama că ceea ce faci contează?

Uitându-mă în spate, am făcut câteva lucruri care contează. Cel puțin pentru noi contează și, dacă mă gândesc așa, uite, am avut prima revelație la Timișoara, când am făcut prima cameră sterilă. A fost prima oară când am simțit că are sens ce facem, pentru că am văzut în acea cameră sterilă un om – era un adult – care făcea transplant de celule stem și mi s-a părut că munca n-a fost în zadar. Că acolo e un om care are o șansă.

A fost vreun moment în care te-ai simțit vulnerabilă?

Mă simt vulnerabilă în fiecare săptămână. E normal, mai ales în perioade dificile, ca cea pe care o trăim de aproape 2 ani. Mă stresează și ce se întâmplă în zona politică, această volatilitate, incertitudine permanentă te fac să te simți vulnerabil. Neavând încredere în Stat, n-ai încredere deplină nici în forțele tale, pentru că tu vrei să faci lucruri, dar totuși trăiești într-o societate în care ești îngrădit și care face eforturi să-ți pună piedici. Sunt fricile noastre de zi cu zi, iar presiunea (pe care o resimțim și care vine din responsabilitatea pe care o avem față de toți cei care ne susțin și față de cei care au nevoie de spitalul pe care-l construim) e mare. Suntem niște oameni normali, cu vulnerabilități, cu frici, dar și cu curaj. Pentru că, până la urmă, curaj nu înseamnă să nu-ți fie frică, ci să-ți depășești frica.

Cum a fost perioada asta pentru tine? Ce ai învățat în pandemie?

Am învățat că pot să fac multe lucruri și nu știam că pot să fac atâtea. În primul an, am muncit enorm și am făcut un spital în două luni – spitalul modular de la Elias. Era primul spital modular construit în România. Am închegat o echipă într-un weekend. Atunci nu-mi dădeam seama, pentru că era agitație și dormeam puțin. N-aveam timp, trebuiau toate puse cap la cap: să strângem bani, să achiziționăm echipamentele. Însă, după ce l-am terminat și au început să vină pacienți acolo, mi s-a părut incredibil că noi am reușit să facem asta.

Dacă ai putea să faci o schimbare imediat, ce ai alege să schimbi?

Aș schimba imediat felul în care este numit Ministrul Sănătății. Aș găsi o cale să numesc un profesionist, dar un profesionist adevărat, nu unul cu diplomă de la fabrica românească de diplome sau doctorate, să fie ca un CEO de companie, cu un contract foarte bine definit, cu obiective clare, evaluate anual, pe care, dacă le îndeplinește, să nu-l poată schimba nimeni 10 ani. Doar așa se poate face o reformă adevărată.

Personal este o serie de interviuri cu echipa Dăruiește Viață, altfel decât ne-ai cunoscut, poate, până acum. Suntem o echipă mică, dar cu vise mari. Îți mulțumim pentru încredere și sperăm să rămâi alături de noi.

Credit cover photo: Adrian Vizireanu