Personal | Dionisia: „Te întorceai și treceai prin emoție”

„Hai să schimbăm lumea și astăzi!” – așa începe Dionisia fiecare zi la birou. Cu entuziasm, motivație și un cappuccino. Dionisia Sandu construiește un brand, pune o cărămidă la Spital și șlefuiește oameni: scoate ce e mai bun din ei și îi face să fie strălucitori pe pământ, chiar și pentru o clipă.

Hai să ne cunoști mai de aproape. În total, suntem 9 oameni în echipa Dăruiește Viață. 9 + alți peste 350.000 de donatori. Împreună schimbăm sistemul medical din România.

„Asta e o lecție pe care am învățat-o: să fii eficient în ceea ce faci, nu să faci lucruri de dragul de a le face frumos.” – Dionisia Sandu

Dionisia se ocupă de comunicare la multe niveluri: branding, concepte, direcții, planuri, strategie, imagine, relația cu donatorii, parteneriatele cu sponsorii. Dacă Dăruiește Viață comunică inteligent, organizat și vizibil, este și meritul ei. Astăzi, ne-a povestit despre concerte, cărți și ce a însemnat pentru ea să renoveze o baie.

Cum schimbi tu lumea, Dionisia?

Făcând prezentări PowerPoint în fiecare zi? (râde) Nu cred că noi putem schimba lumea. Dar ce putem face noi este să fim acolo sau să facem ceva pentru un om în momentul în care el are nevoie. Pentru mine, a schimba lumea înseamnă a-ți arăta umanitatea, a fi om pentru un alt om. „Lumea” poate fi un concept atât de mare, iar noi suntem mici. Suntem mari atunci când avem o influență bună sau facem un bine pentru un alt om, atunci când are nevoie, atunci când îi e greu. E singurul lucru pe care-l putem face și cu care suntem datori, ca oameni.

Dacă te găsești într-o situație vulnerabilă, cum reușești s-o depășești?

E foarte complicat procesul. Cred că trebuie să treci prin lucrul respectiv. La un moment dat, se duce, că toate se duc. Dacă e o situație delicată, dacă suferi după cineva, tot o să suferi. E neplăcut, dar și dacă faci multe lucruri care te bucură, te plimbi, ieși, te distrezi și așa mai departe, tot e acolo, in the back of your mind. Până la un moment dat când se duce, că se duc toate. Adică trec. Dar, dacă nu treci prin ele, nu trec.

Cum îți antrenezi creativitatea?

Eu nu mă văd neapărat ca pe o persoană creativă. Lucrând în branding și strategie cu oameni creativi și văzând cum funcționează mințile lor, cred că mai degrabă mă văd ca pe o persoană care găsește soluții: lucrul potrivit la locul potrivit. De cele mai multe ori, asta încerc să fac: să găsesc ce mi se pare că merge să rezolve problema. Asta e o lecție pe care am învățat-o: să fii eficient în ceea ce faci, nu să faci lucruri de dragul de a le face frumos. Pentru că sunt multe lucruri care sunt mișto, sunt frumoase, dar n-au nicio utilitate. Nu faci nimic cu ele. „Hai să facem un festival! – Nu, mersi, nu mă ajută.”

Apropo de festivaluri, știind că îți place să mergi la festivaluri și concerte, care ar fi concertul pe care l-ai pune pe repeat și dacă poți să ne povestești mai multe?

Wow. Am câteva. Unul dintre ele a fost în Vamă, la Coma, în august anul trecut, imediat după izolare, când au cântat acustic în Expirat, când încă n-aveai voie cu mulți oameni. Am plecat special pentru concert, m-am dus și m-am întors. A fost intens pentru că era primul concert pe care îl vedeam după atâta timp. Aveam și niște lucruri pe plan personal, eram încărcată și a fost un moment în care nu ne venea nouă să credem că suntem în public, că ei cântă și că sunt live pe scenă, și nici lor. Și au cedat inclusiv ei. L-aș pune pe repeat pentru că mi se pare că era emoție dintr-aia de te întorceai și treceai prin emoție. Era ca o pâclă.

Și aș mai zice unul pe care l-aș pune pe repeat. Mie îmi plac cei de la Zmei Trei. Țin minte că eram la Monteoru și erau vreo 15 oameni, n-auzise nimeni de ei, aveau trei melodii, eram fascinată de solistă și m-am dus la baie și avea emoții. N-am reușit să-i zic decât „Să știi că o să vă iasă foarte bine”.

Este vreo poveste, indiferent dacă e ficțiune sau nonficțiune, care te-a impresionat?

Spuma zilelor mi-a plăcut ca poveste, dar mi-a plăcut foarte mult pentru cum era scrisă. Mi se pare de departe idealul meu de a scrie ficțiune. Am o slăbiciune pentru poveștile triste, că mi se pare că e boring să fii vesel și fericit. În artă. (râde) Și mi se pare că are o autenticitate super faină în ea. Și deși sunt multe metafore, simți sufletul omului.

Mi-a plăcut povestea din Pe pământ suntem strălucitori o clipă, tot așa, pentru că are niște replici și legături între oameni despre care nu am mai citit de mult timp. Mi-a mai plăcut un serial, serialul meu preferat, The Leftovers. E o poveste în care 140 de milioane de oameni din toată lumea dispar. Și e povestea celor care rămân. E cel mai mișto serial pe care l-am văzut, pentru că mi se pare că surprinde atât de bine drama și suferința oamenilor care rămân și prin ce trec ei și care e experiența lor... incredibile poveștile!

Din poveștile noastre, mă impresionează în continuare povestea lui Carmen și a Oanei. Îmi dau seama că după atâta timp de când le știu, mă impresionează povestea, toată nebunia pe care au avut-o, tot curajul, mi se pare super tare.

Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?

Am făcut o baie! Am fost omul mare din familia mea. Până acum făcea mama, anul ăsta a fost pentru prima dată când a trebuit să fiu eu... mă rog, sunt om mare de foarte mult timp, dar să am niște responsabilități de casă pe care nu le aveam înainte. A fost groaznic din mai multe puncte de vedere. Pe de altă parte, când mă duceam acasă, noaptea, când eram doar eu pe șosea și cântam, am avut un feeling super mișto, un moment de awesomeness: conducând noaptea. Și făcând o baie. (râde)

Știu că ai o relație foarte apropiată cu mama ta. Ce apreciezi cel mai mult la ea?

Câtă putere are. Și câtă putere a avut tot timpul. Mi se pare că eu, în situația ei, n-aș fi putut să duc atât de multe câte a putut ea să ducă. Împotriva felului în care se întâmplau lucrurile, că ea a fost un outsider într-un fel sau altul, prin deciziile pe care le-a luat. Cred că asta e ceea ce apreciez la ea cel mai mult. Mi se pare super important să nu regreți, adică dacă iei decizii, să ți le asumi.

Personal este o serie de interviuri cu echipa Dăruiește Viață, altfel decât ne-ai cunoscut, poate, până acum. Suntem o echipă mică, dar cu vise mari. Îți mulțumim pentru încredere și sperăm să rămâi alături de noi.

Credit foto: Cornel Brad