Ce zic voluntarii Dăruiește Viață despre experiența UNTOLD?

Ce zic voluntarii Dăruiește Viață despre experiența UNTOLD?

Ceea ce am reușit să facem la UNTOLD ar fi fost imposibil fără implicarea voluntarilor noștri. Mulțumim, Ana Maria, Maria, Ana, Claudia, Alexia, Alex, George, Marina, Petruța, Nicoleta, Ana și Bianca.

Cum li s-a părut experiența Dăruiește Viață la UNTOLD? Câțiva dintre ei ne-au povestit mai jos:

 

oQTTxSbpYx62aME2R.avif

 

 „Schimbarea începe cu MINE, cu fiecare dintre NOI, iar acțiunile noastre pot transforma într-un loc mai bun comunitatea în care trăim. Dăruitor de Timp este brățara mea preferată de anul acesta de la UNTOLD. Poate fiindcă timpul este cel mai prețios lucru pe care îl putem oferi. Amintirea cea mai aproape de sufletul meu este cea a unui stadion plin de inimi bătând la unison pe ritmul celor deja înregistrate în studioul Dăruiește Viață care răsunau din boxe pe Main Stage. Efectul? «Piele de găină». Așadar, ne vedem la anul!” – Anamaria

 

accGvWMnubk5xLpNA.avif

 

 „Inițiativa Dăruiește Viață de a dărui această înregistrare a bătăilor inimilor mi se pare poate cea mai inspirată alegere pentru a capta atenția participanților de toate vârstele de la festival. Colaborarea cu B.U.G. Mafia a făcut să trezească interesul și celor ce poate nu știau sau nu auziseră vreodată de Dăruiește Viață și de ceea ce face sau a făcut pentru copii și familiile lor. M-ați impresionat așa, cu totul, împreună ca echipă și separat ca individ. Sunteți oameni minunați, plini de empatie și emoții pozitive și constructive, cu multă putere și forță de muncă pentru a atinge obiectivele propuse.” - Claudia

 

jMvAh98JMGNTFAYB5.avif

 

„Mi-a plăcut cum vedeam că, pe măsură ce le vorbeam oamenilor, le creștea entuziasmul și li se citea nerăbdarea în ochi, unii chiar mă întrerupeau cu exclamații de wow, ce frumos, ce idee bună, și îi vedeam că se îndreaptă direct spre studio, entuziasmați să își înregistreze inimile. Mi-a plăcut să văd tandrețea mamelor care ascultau inimioara copiilor lor și emoțiile iubiților în timp ce ascultau inima partenerilor.” - Maria

 

nLK59e3vqh5TyrzX9.avif

 

„A fost o experiență aparte. Mi-a plăcut îndeosebi modul în care organizația a reușit să sublinieze importanța implicării unei mase mari de oameni care au răspuns invitației făcute de noi, voluntarii, să-și înregistreze bătăile inimii. Acestea au fost materializate sub forma unui mix audio difuzat în fața a zeci de mii de oameni pe Main Stage. Acest lucru a simbolizat cum, de-a lungul anilor, prin donații, oamenii au reușit să sprijine și să facă posibile toate proiectele inițiate de organizația Dăruiește Viață, care au avut un impact asupra sistemului medical din România.” - Bianca

 

7592eSLCyoekZGMPS.avif

 

„Mă numesc Nikolett și am fost voluntar Dăruiește Viață. Cele mai frumoase amintiri au fost zâmbetele copiilor și străinii care s-au decis să ne viziteze studioul. Mă încântă acest proiect și văd succese mărețe în viitorul Dăruiește Viață.” - Nikolett

 

Mulțumim tuturor pentru sprijin. A fost și frumos, și distractiv, și de impact.

Tricourile voluntarilor au fost dăruite de Printoteca. Dacă vrei și tu un tricou, vezi toate modelele aici. Fiecare tricou înseamnă o donație.


Donează pentru o șansă la viață

lei = 10 acțiuni