• en
  • fr
  • ro

Blog

2% din toate cancerele apar la copii. CUM SE MANIFESTA. Ce categorii de copii au risc mai mare

Din păcate, nu doar adulții sunt afectați de cancer, ci și copiii. Se estimeaza că în fiecare an 500 de copii din România sunt afectați de diferite forme de cancer. În toata țara trăiesc 5.000 de copii cu boli maligne. Cele mai multe se pot trata în țară, însă din cauza condițiilor precare de igienă șansele lor de supraviețuire sunt mult mai mici decât în afara țării: 50%, față de 80%-90% în străinătate.cancer copii

Vă prezentăm cele mai frecvente forme de cancere la copii, insistând asupra leucemiilor. Datorită investițiilor Asociației Dăruiește Viață, realizate cu sprijinul companiilor private, spitale publice din Bucuresti și Timișoara au parte de camere sterile în care copiii cu leucemii pot fi supuși unor tratamente complexe, cum ar fi transplanturile de celule stem.

2% din bolile care apar la copii

Cancerul infantil este o boala rară – reprezintă doar 2% din toate formele de cancer și tot 2% din patologia pediatrică – însă depistarea este dificilă, mai ales din cauza faptului că simptomele specifice sunt similare simptomelor altor boli mai puțin grave.
Tipuri de cancere întalnite la copii:
 Hemopatii maligne : Limfoame și leucemii
 Tumori solide: tumorile cerebrale
 Neuroblastomul – cancer al sistemului nervos simpatic
 Nefroblastomul (Tumora Wilms) – tumora renală
 Retinoblastomul
 Rabdomiosarcomul – tumora malignă, cu evoluție rapidă, care afectează celulele musculare striate nediferențiate
 Cancere osoase – osteosarcomul și sarcomul Ewing sunt afecțiunile maligne osoase cel mai des întâlnite la copii. Osteosarcomul apare de obicei în oase și în jurul genunchiului. Sarcomul Ewing poate afecta oasele pelviene, coapsele, brațele sau coastele.

Leucemia la copii

Leucemia, cel mai întalnit tip de cancer la copii și adolescenți, reprezintă o forma de cancer al sângelui sau al măduvei osoase caracterizată printr-o creștere anormală a celulelor albe imature din sânge. Astfel, leucocitele nu își mai pot îndeplini funcțiile, iar bolnavul se confruntă cu anemie, sângerari sau infecții.

Pentru a întelege diferitele tipuri de leucemie, e bine să fie cunoscute câteva informații despre sânge și sistemul limfatic.

Măduva osoasă este un țesut moale care se află în oasele mari și late ale corpului (la copil, măduva activă se găseste în aproape toate oasele) și are rolul de a produce celulele stem din care se dezvolta apoi celulele sângelui.

Tipuri de celule sangvine

Globulele roșii sunt răspunzatoare de transportul oxigenului de la plămâni către toate celelalte țesuturi ale corpului, și duc dioxidul de carbon înapoi către plămâni, cu scopul de a fi eliminat. Persoanele cu anemie (afecțiune cauzată de numărul prea mic de celule roșii), pot prezenta oboseală, fatigabilitate și probleme cu respirația tocmai datorită faptului că țesuturile nu primesc destul oxigen.
Plachetele sangvine (trombocitele) sunt celule de mici dimensiuni provenite din fragmentarea megacariocitelor (celule gigant ale măduvei osoase); au rol în procesul complex de hemostaza, participând la formarea trombusurilor și fiind o sursă a factorilor de creștere. Trombocitopenia este afecțiunea cauzată de scăderea numărului de plachete și determină apariția hemoragiilor și petesiilor (vase de sange sparte).

Globulele albe (leucocite) sunt celule ale sistemului imunitar care apără organismul de boli infecțioase și corpuri străine; se împart în 2 clase, în funcție de morfologie. Astfel, există leucocite polimorfonucleare (nucleu lobat, cu forme diferite): neutrofile, eozinofile, bazofile și celule cu un singur nucleu: monocite și limfocite.

Limfocitele sunt principalele componente ale țesutului limfatic, ce se găsește la nivelul nodulilor limfatici, al timusului, splinei, amigdalelor și măduvei osoase, precum și la nivelul sistemului digestiv și al sistemului respirator. Există două tipuri principale de limfocite:

o Limfocitele B, cu rolul de a proteja organismul împotriva germenilor, bacteriilor și virusurilor, prin intermediul proteinelor produse de acestea și denumite anticorpi.
o Limfocitele T, care au de asemenea rol de protecție, unele fiind capabile să distrugă direct germenii, în timp ce altele pot stimula sau încetini activitatea altor celule din cadrul sistemului imun.

Tipuri de leucemii la copii

În general, leucemia este descrisă ca fiind ori acuta (se instalează repede), ori cronică (instalare mai lenta), însă este cunoscut faptul că aproape toate leucemiile specifice copilăriei sunt acute.

Leucemii acute :
Leucemie acuta limfoblastică (ALL)
Leucemie acuta mieloidă (AML)
Leucemie mixtă

Leucemii cronice:
Leucemie mieloidă cronică (CML)
Leucemie limfocitară cronică (CLL)

Leucemia juvenilă mielomonocitară (JMML) este un tip de leucemie rară ce nu poate fi încadratată într-una din categoriile „acut” sau „cronic”; este întalnită la copii sub 4 ani, simptomele putând include febră, tuse, paloare, hemoragii, tulburari ale respirației (cauzate de prezența într-un număr prea mare a leucocitelor în plămâni) mărirea splinei și a nodulilor limfatici.

Factorii de risc

Factorii de risc ce țin de stilul de viață precum fumatul, greutatea și activitatea fizică joacă un rol major în apariția multor tipuri de cancer la adulți, dar nu au un rol atât de important în apariția leucemiilor la copii. Printre factorii de risc ce afectează copiii se numără:

  • Factorii genetici ce țin de ADN-ul propriu; de cele mai multe ori acești factori se moștenesc de la părinți;
    • Unele sindroame moștenite, care cresc riscul de dezvoltare a leucemiei:

o Sindromul Down: copiii cu acest sindrom prezintă un risc de 2-3% mai mare de a dezvolta ALL sau AML față de copiii fără această afecțiune. Tot acest sindrom s-a descoperit că are legătură cu „leucemia tranzitorie” (afecțiune care apare în prima lună de viață și poate să dispară fără tratament)
o Sindromul Li-Fraumeni

• Neurofibromatoză
• Anemia Fanconi
• Afecțiuni ale sistemului imun:

o ataxie-teleangiectazie
o sindromul Wiskott-Aldrich
o sindromul Bloom
o sindromul Schwachman-Diamond.

• Radiațiile
• Chimioterapia cu medicamente precum: Ciclofosfamida, Chlorambucil, Etoposide, Teniposide;
• Medicamente imunosupresoare.

Diagnostic

În momentul de față, nu există analize de sânge sau proceduri de screening specifice pentru a putea depista boala înainte să apară simptomele. Medicul va realiza o anamneză și un examen fizic complet si se vor face o serie de teste in scop diagnostic si in vederea stabilirii tipului de leucemie.
Testele initiale includ: analize de sange, biopsierea si aspirarea maduvei, punctie lombara.

Semne și simptome:

• Letargie, slăbiciune, paloare, amețeală;
• Infecții repetate, frecvente;
• Vânătăi care apar usor, sângerări frecvente ale nasului, gingiilor; petesii;
• Febra care durează mai multe zile;
• Ganglioni limfatici umflați;
• Transpirații nocturne;
• Nervozitate;
• Lipsa poftei de mâncare, pierdere în greutate.

Un copil aflat în primele stadii ale leucemiei poate prezenta unele sau toate simptomele de mai sus. De asemenea, acesta poate avea probleme în a-și continua activitățile normale vârstei și poate să nu aibă energia de a face nici macăr activitățile sale preferate.

Tratament

Dupa ce este stabilit diagnosticul de leucemie și au fost făcute teste pentru a stabili tipul acesteia, echipa de medici specialiști va stabili opțiunile de tratament și le va discuta cu pacientul/familia acestuia.
Principalul tratament este chimioterapia făcută în mai multe cicluri timp de doi-trei ani. Pentru unii copii cu un risc mai mare de dezvoltare a leucemiei, se administrează doze mai mari de chimioterapice, împreună cu realizarea unui transplant de celule stem. Alte tratamente, precum medicamente țintite (cu efecte secundare mai reduse), intervenții chirurgicale sau radioterapie, pot fi folosite în diverse circumstanțe.
Există situații când înainte de începerea tratamentului propriu zis este nevoie să se trateze mai întâi complicațiile. De exemplu, modificările apărute la nivelul celulelor sangvine pot duce la apariția infecțiilor sau a unor hemoragii severe, lucru ce afecteaza aportul de oxigen de care vor dispune țesuturile organismului. Astfel, se administrează antibiotice, se fac transfuzii sau se iau alte măsuri adecvate situației.

Noutăți privind studiul și tratamentul leucemiei la copil

1. Cercetătorii caută sa înțeleagă cum schimbările de la nivelul ADN-ului din celulele stem de la nivelul măduvei osoase pot determina transformarea lor în celule canceroase. Testul de polimerizare în lanț (PCR polymerase chain reaction ), de exemplu, poate identifica un număr foarte mic de celule canceroase pe baza translocațiilor cromozomiale sau a altor rearanjări.
2. Imunoterapia reprezintă un tratament care poate stimula sistemul imunitar al pacientului în lupta cu boala, un bun exemplu fiind terapia cu anticorpi monoclonali: Blinatumomab (Blincyto).

Surse:

www.webmd.com
www.cancer.org
(Paula Grosu)

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+
10.08.2015 Nu sunt comentarii
Pe aceeasi tema:

Spune parerea ta

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.